Mihai-Răzvan Ungureanu susţine că va candida la parlamentarele din decembrie

0

Mihai-Răzvan Ungureanu a precizat că PFC se află în negocieri cu celelalte partide care formează Alianţa România Dreaptă pentru reprezentarea la alegerile parlamentare. Potrivit lui Ungureanu, acţiunile PFC sunt convergente cu ale celorlalte partide din alianţă, urmând ca deciziile să fie luate împreună.

 

Ungureanu a anunţat, de asemenea, că formaţiunile care formează ARD vor avea o singură campanie la alegerile parlamentare.

 

Liderul Partidului Forţa Civică a spus că pe listele propuse pentru parlamentare se va regăsi un număr foarte mare de oameni care nu au făcut politică şi a căror biografie „este fără probleme”. „Nu vom propune în niciun caz biografii problematice”, a susţinut Ungureanu.

 

Întrebat despre faptul că secretarul general al PFC, Ştefan Pirpiliu, şi vicepreşedintele formaţiunii Dănuţ Liga ar fi contestaţi de partenerii din alianţă pentru alegerile parlamentare, Ungureanu a subliniat că este important „ceea ce interesează alianţa – victoria”. „Este nevoie de flexibilitate şi bună înţelegere”, a mai spus Ungureanu.