Miliardari celebri care nu și-au terminat facultatea

De altfel, Mark Zuckerberg este un exemplu deja celebru de antreprenor de succes care nu și-a finalizat studiile. Tânărul de 20 de ani, deși era student la Harvard, a decis să nu-și mai continue studiile și să se ocupe de proiectul Facebook.

 

A învăța fără să urmezi o școală este o temă destul de răspândită în rândul antreprenorilor. Lista miliardarilor care au abandonat studiile este lungă. Michael Dell, fondatorul companiei Dell, a renunțat după primul an la Universitatea din Texas, Austin, și nici măcar nu le-a spus părinților săi. Avea 19 ani.

 

După moartea mamei sale, Larry Ellison, fondatorul Oracle, a lăsat de două ori facultatea, la 20 de ani. Bill Gates a făcut trei ani de studii la Harvard, trecând chiar suficiente examene pentru a absolvi. Dar nu a făcut-o. Dupa ce a citit într-o revistă despre noul computer, i-a venit ideea de a renunța la facultate: „Ne era frică de faptul că, dacă mai așteptam, altcineva ar fi realizat ideea. A fost o decizie grea și știu că părinții mei au fost îngrijorați. Deși eu n-aș încuraja pe nimeni să renunțe la școală, pentru mine s-a dovedit a fi alegerea potrivită”, spunen fondatorul Microsoft, care și-a încheiat educația formală la doar 20 de ani. 32 de  ani mai târziu, el a primit diploma de absolvire onorifică de la Harvard, scrie Foundersandfounders.com.

 

Însă nu toți au renunțat la școală pentru a pune a doua zi bazele unei mari afaceri. Unii oameni nu au avut niciun plan. De exemplu, Steve Jobs, care a renunțat la facultate la vârsta de 19 ani din cauză că era prea scumpă. Ulterior, el s-a înscris la cursuri gratuite, unde a învățat despre caligrafie. Părinții biologici ai lui Steve le-au cerut părinților săi adoptivi să promită că Steve va absolvi facultatea. Nu a mai contat.

 

Un alt personaj celebru care a abandonat facultatea la 19 ani este Julian Assange, fondatorul Wikileaks. Totodată, la vârsta de 20 de ani au renunțat la studii și Evan Williams, co-fondatorul Twitter. Iar de la 21 de ani nu au mai mers la facultate Jan Koum, fondatorul WhatsApp, și Travis Kalanick, fondatorul Uber. La rândul său, John Mackey, fondatorul Whole Foods, a abandonat facultatea la 22 de ani

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed