Millennium Bank aminteşte că nu are nicio legătură cu cardurile Millenium emise de Bancpost

0

Banca Millennium a dorit să sublinieze, miercuri, că nu există o conexiune între produsele şi serviciile sale şi cardul de debit Millenium, emis de Bancpost, pentru a evita eventuale confuzii apărute pe fondul similitudinii de nume dintre produsul Bancpost şi numele Millennium Bank.

Millennium Bank menţionează că nu au fost înregistrate erori în utilizarea cardurilor emise de bancă, acestea funcţionând normal atât în reţeaua proprie, cât şi în reţelele naţionale şi internaţionale. Informaţiile apărute în presă în ultima perioadă se referă strict la cardurile emise de Bancpost.

Sursa: NewsIn