Minimul permis de lege a devenit o politică fiscală asumată într-un județ din România, unde autoritățile locale au decis să nu apese pe pedala taxelor, într-o perioadă în care majorările au devenit regula în multe alte zone. Impozitele locale pe locuințe au rămas constante în ultimii ani, iar strategia va fi menținută și în 2026, transmite Gândul.
Minimul fiscal, păstrat ani la rând
Primăriile din județul Covasna au ales să aplice pentru persoanele fizice cel mai mic nivel de impozitare prevăzut de lege, o decizie care, potrivit edililor, nu s-a schimbat de mai bine de un deceniu. Chiar și în contextul ajustărilor impuse la nivel național, autoritățile susțin că nu au introdus majorări proprii.
În acest context, reprezentanții administrației locale au subliniat: „În municipiul Târgu Secuiesc nu au avut loc majorări de taxe în ultimii ani, în fiecare an fiind aplicate doar creșterile prevăzute de lege pentru anumite categorii. De mai bine de zece ani, în cazul imobilelor deținute de persoane fizice, impozitul a fost menținut la nivelul minim permis de lege, iar acest lucru va continua în 2026, chiar dacă aceasta va însemna o creștere, deoarece Guvernul a majorat pragul minim”.
În paralel, schimbările fiscale vizează și impozitarea autoturismelor, unde noua formulă de calcul ține cont atât de norma de poluare, cât și de capacitatea cilindrică, favorizând mașinile electrice și hibride și penalizând vehiculele vechi.






