Ministerul de Finanţe anunţă că românii pot investi în luna mai în titlurile de stat Tezaur la dobânzi de până la 6,15%

”Începând de luni, 2 mai, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 5,5% şi 6,15%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, anunţă Ministerul de Finanţe.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Între 2 – 26 mai 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;

Între 2 – 27 mai 2022 de la unităţile Trezoreriei Statului;

Între 2 – 26 mai 2022 în mediul urban şi 2 – 25 mai 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale companiei Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secţiunea Datoria publică, pe site-ul Poştei.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed