Ministerul Dezvoltării anunţă că au fost aprobate 503 noi proiecte finanţate prin PNRR

Potrivit Ministerului Dezvoltării, proiectelor finanţate, în valoare totală de 2.095.503.540,46 lei, a fost publicată pe site-ul instituţiei. Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării şi Fondul Local din PNRR.

Ministrul Cseke Attila a subliniat că, în următoarea perioadă, vor fi publicate şi alte investiţii care vor primi finanţare din PNRR, pe măsură ce unităţile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 76 de noi proiecte, în valoare totală de 814.741.532,14 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 427 de noi proiecte, în valoare totală de 1.280.762.008,32 lei, vizând realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice şi staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuinţe pentru tineri şi de serviciu pentru specialişti, precum şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificarea urbană.

Aceste 503 proiecte li se alătură celor 3.890 aprobate începând din luna octombrie şi celor 209 pentru care au fost semnate deja contractele de finanţare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 4.602 proiecte aprobate până în prezent.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed