Ministerul Economiei: Un tânăr de 29 de ani, angajat al companiei Tohan, care era în afara programului de lucru, şi-a pierdut viaţa în explozia de la Zărneşti/ ITM face verificări/ Specialiştii susţin că degajările de fum nu sunt toxice pentru populaţie

„În această seară, la orele 20.49, a avut loc o explozie într-un depozit de artificii proprietate a companiei Temexson SRL, aflat pe platforma Uzinei Tohan, din Zărneşti. Echipele de intervenţie ale ISU Braşov şi ale pompierilor din Zărneşti au stins incendiul în aproximativ jumătate de oră de la declanşarea lui. Accidentul s-a soldat cu decesul unui muncitor, F. A. Nicolae, în vârstă de 29 de ani. Familia a fost anunţată şi urmează să fie ajutată de compania Tohan în acest moment greu”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Conform sursei citate, tânărul care a murit era angajat al Tohan şi era în afara orelor de serviciu.

„Menţionăm că F. A. Nicolae era angajat al companiei Tohan şi era în afara programului de lucru în momentul producerii incidentului. Relaţiile de muncă pe care le avea cu firma Temexson Srl urmează să fie stabilite de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, instituţie care se deplasează chiar în această seară la locul incidentului. O anchetă va fi desfăşurată şi de instituţiile abilitate pentru determinarea cauzelor accidentului”, susţin reprezentanţii ministerului.

Conform sursei citate, au fost degajări de fum în urma deflagraţiei, însă echipele specializate consideră că acestea nu au fost în cantitate însemnată şi nu sunt toxice pentru populaţie.

O deflagraţie s-a produs, miercuri seară, la un depozit privat de artificii din zona Uzinei Mecanice Tohan, din Zărneşti, judeţul Braşov. O persoană a murit în urma exploziei, a cărei cauză nu se cunoaşte, deocamdată. Alte două persoane ar fi intoxicate cu fum. Prefectul judeţului Braşov afirmă că victimele pregăteau un transport de artificii când s-a produs explozia.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed