Ministerul Economiei vrea să disponibilizeze circa 1.500 de angajaţi în acest an, din şase companii

0

Astfel, de la societatea Electrica Serv SA (filiala de servicii energetice a Electrica SA), vor fi disponiblizaţi 600 angajaţi, în timp ce de la producătorul de energie electrică şi termică Termoelectrica (cu filialele societăţi comerciale), vor fi concediaţi 300 salariaţi.

De la Complexul Energetic Craiova vor fi daţi afară 250 salariaţi, de la Complexul Energetic Turceni – 200 angajaţi, iar de la Complexul Energetic Rovinari – 30 angajaţi.

Totodată, de la Electrocentrale Deva vor fi concediaţi 100 salariaţi.

„Scopul prezentei hotărâri a Guvernului constă în eficientizarea activităţii operatorilor economici din domeniul energetic”, se arată în nota de fondamentare a proiectului de act normativ. Suma care va fi cheltuită de la bugetul de stat pentru a suporta aceste disponibilizări este de 12,64 milioane lei, se mai arată în documentul citat.

Potrivit documentului citat, obiectivele principale ale acestor programe de restructurare sunt reducerea, în continuare, până la eliminare, a pierderilor din exploatare,  obţinerea unei competitivităţi reale în condiţiile unei pieţe libere, atenuarea impactului social, eficientizarea actului managerial, utilizarea mai bună a potenţialului uman şi tehnic existent, diminuarea cheltuielilor financiare şi impact pozitiv asupra mediului de afaceri.

Toate cele aproape 1.500 de persoane care vor fi concediate vor beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii  naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.