Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Instrumentele financiare destinate companiilor şi antreprenorilor, cu bugete de 75 milioane euro, vor putea funcţiona şi după 2022

0
63
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Instrumentele financiare destinate companiilor şi antreprenorilor, cu bugete de 75 milioane euro, vor putea funcţiona şi după 2022

“Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a stabilit printr-o Hotărâre de Guvern aprobată miercuri, 5 mai, ca instrumentele financiare destinate companiilor şi antreprenorilor, derulate prin programul JEREMIE al Comisiei Europene (CE) şi Fondului European de de Investiţii (FEI) să poată funcţiona şi după anul 2022”, a informat ministerul.

Prin HG a fost aprobat Acordul de modificare şi reconfirmare a Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi FEI, pentru continuarea acestui program.

“Iniţiativa JEREMIE a fost un real ajutor pentru mediul privat timp de peste 10 ani, este primul instrument inovativ lansat prin fondurile structurale europene, pe lângă clasicele granturi. Am decis să extindem programul pentru a beneficia cât mai multe companii de creditare în condiţii avantajoase, infuzie de capital sau mix de diferite instrumente. Este de fapt un model de succes care va fi preluat la dimensiune mult mai amplă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Şi aici instrumentele sunt în fază extrem de avansată şi le vom putea prezenta în curând”, spune ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. 

Instrumentele de care vor beneficia companiile şi după anul 2022, ca urmare a extinderii duratei iniţiativei JEREMIE, sunt: instrumentul de capital de risc, cu un buget de 50 milioane euro; două fonduri de capital de risc sunt în curs de lansare. Un alt instrument este de garantare, trade finance, cu o alocare iniţială de 25 milioane euro, destinat susţinerii sectorului de comerţ prin mobilizarea în total, cu implicarea mediului bancar, a circa 125 milioane euro pentru întreprinderile româneşti ce activează în acest domeniu şi întâmpină dificultăţi în a obţine finanţare.

Alte instrumente financiare care au fost propuse preliminar: mezzanine (instrument mixt), fond de capital de risc pentru transfer de tehnologie. Urmează a fi definite în perioada următoare.

Iniţiativa JEREMIE  a fost lansată, în anul 2006, de CE şi FEI, care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) a avut un buget iniţial de 100 milioane euro, alocat prin Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice, bugetul fiind ulterior suplimentat la 225 milioane euro.

Programul, care a fost implementat cu implicarea mediului bancar, a fondurilor cu capital de risc şi fondurilor de investiţii, a avut ca rezultat peste 7.000 investiţii şi credite în valoare de peste 680 milioane prin cele trei instrumente de creditare, garantare şi capital de risc. Rata de multiplicare este de peste 3.

Fondul de Participare JEREMIE, care a primit până în prezent rambursări („fonduri Legacy”) de peste 100 milioane euro aferente implementării din perioada de eligibilitate, a lansat începând cu 2019 noi instrumente financiare destinate întreprinderilor româneşti, utilizând resursele Legacy.

Aceste noi instrumente nu puteau fi implementate cu succes din cauza duratei stabilită iniţial pentru acordul de finanţare, adică 31 decembrie 2022.