Ministerul Mediului: În acest an încep exproprierile pentru împădurirea căilor de transport

0

Secretarul de stat din Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), Cristian Apostol, a precizat că exproprierile pentru terenurile aflate pe marginea căilor de transport vor începe în toamna acestui an, pentru ca apoi să înceapă şi împăduririle.

Secretarul de stat a declarat că la nivel naţional urmează să fie împădurite 7.200 de hectare de terenuri aflate pe marginea căilor de transport.

Apostol a mai spus că proprietarii terenurilor pot fi expropriaţi sau îşi pot da acordul pentru împădurire şi, în acest caz, beneficiază de o subvenţie anuală.

Sursa: Mediafax