Ministrul britanic al finanţelor crede că Regatul poate face faţă crizei financiare mondiale

0

Ministrul britanic al finanţelor, Alistair Darling, a cerut băncilor centrale să coopereze pentru a redresa pieţele internaţionale, care au căzut din nou, joi, obligând la injectarea masivă de fonduri în sectorul financiar, se arată pe pagina de internet a The Guardian.

„Trebuie să luam măsuri pe plan intenaţional, lucru pe care deja îl facem”, a declarat Darling. „Este cu siguranţă o perioadă dificilă, dar sunt încrezător că îl vom depăşi cu bine”, a mai spus acesta.

În cele patru zile de criză financiară, bursele asiatice au fost puternic afectate. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong s-a depreciat cu peste 7%, după ce pierduse 15% în şase şedinţe de tranzacţionare precedente, iar la Tokyo, cea mai mare piaţă asiatică, indicele principal Nikkei a coborât cu până la 3,7%.

Sursa: NewsIn