Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: Bugetul din PNRR pentru digitalizarea administraţiei publice este de 4 miliarde de euro. Administraţia s-a trezit, ia mai în serios subiectul digitalizare

”În momentul de faţă pentru digitalizare bugetul din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este de 4 miliarde euro împărţiţi pe anumite categorii, cea mai consistentă parte va merge către cloud-ul guvernamental: date interne în mijloc, centre de date, date interoperabile. Este foarte importantă definirea acestei arhitecturi. Nu trebuie să inventăm, ci ar trebui să apelăm la cei care au făcut asta. Nu avem timp de experimente. Acesta este punctul critic, pentru că dacă facem greşit, totul va fi greşit. Eu sunt încrezător că în 4-5 ani vom vedea transformări mari”, a afirmat ministrul MCID.

Acesta a mai spus că din perspectiva administraţiei, se poate observa o accelerare a interconectării unor platforme pe care le administrează Guvernul şi “cred că mai important decât asta este că administraţia s-a trezit, ia mai în serios subiectul digitalizare şi chiar cu un început de narativ în ceea ce priveşte transformarea digitală, care va trebui dezvoltat, pentru că acum noi, la Guvern, ar fi trebuit să avem date despre ce s-a întâmplat, nu avem nişte date credibile care să poată fi furnizate în timp real. Este o paradigmă care trebuie schimbată: felul în care privim datele, este una din componentele cheie ale transformării digitale. Comerţul electronic a crescut, interoperabilitatea serviciilor digitale pentru cetăţeni a crescut, simţim presiunea, începem să digerăm mai bine comportamentul în mediul digital”.

Ministrul a mai zis că trebuie să existe claritate despre ce înseamnă digitalizare, ce înseamnă transformare digitală, pentru că lucrurile astea sunt cunoscute pentru foarte puţini colegi din mediul public. “La MCID, vedem procesul de transformare digitală cu o perspectivă de 10 ani în care o să aibă loc efectul unor schimbări de paradigmă: datele, felul în care ne raportăm la utilizatorul final”, a completat Teleman.

Potrivit ministrului, datele pe care statul le deţine şi pe care le-ar putea transparentiza într-o oarecare măsură suferă de inconsistenţă, calitatea lor nu poate fi garantată. “Lucru care prin utilizarea lor ar putea duce la incidente, conflicte. E nevoie de un inventar al datelor integre pe care statul le are şi asta este etapa zero în această călătorie de transformare digitală”, a mai zis oficialul.

”La jumătatea acestui an vom avea teste pilot între administraţiile din Bucureşti şi vom vedea în ce măsură poate fi scalat la nivel naţional. În termen scurt, vom avea adoptat regulamentul pentru identificarea la distanţă. Esenţială este consolidarea acestui triunghi între administraţie, mediul economic şi cetăţeni care are nevoie de încredere şi fără de care nu putem avansa”, a concluzionat Teleman.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed