Ministrul energiei din Republica Moldova nu exclude total posibilitatea de a cumpăra gaz de la Gazprom

0

Dacă Gazprom va oferi un preţ favorabil şi dacă Rusia nu va impune nici o condiţie politică Moldovei, Chişinăul ar putea cumpăra gaz de la compania rusă, a precizat ministrul Victor Parlicov într-un interviu pentru site-ul din Republica Moldova.

„Nu exclud că Gazprom va căuta o oportunitate de a furniza gaz Moldovei, şi malului drept, dar la preţuri mai bune. Şi vom avea ocazia să alegem. (…) Până la ziua de astăzi nu am abandonat complet ideea că nu vom cumpăra niciodată gaz de la Gazprom pentru malul drept. Acum avem de ales. Şi dacă ne vor propune un preţ bun şi dacă acest preţ nu va fi asociat cu nici o condiţie politică, riscuri politice în relaţiile cu UE, atunci acest lucru este posibil”, a spus Parlicov.

Ministrul energiei spusese anterior că Republica Moldova nu va mai cumpăra gaze de la gigantul energetic rus Gazprom. „Nu vom mai cumpăra gaze naturale de la Gazprom pentru teritoriul controlat de autorităţile constituţionale (de la Chişinău)”, a declarat oficialul. Parlicov a spus că Moldova a reuşit să procure gaz de la furnizorii europeni la un preţ mai bun decât cel oferit de Gazprom.