Miron Mitrea a demisionat, dar nu are de gând să renunţe la politică

„Vă mulţumesc că am reuşit să lucrăm 4 ani de zile împreună, cu alţii chiar 12.Îmi pare rău că a trebuit să apelez la acest gest. Sper ca pe viitor, în următoarea legislatură să nu mai apară situaţii ca cele din această legislatură şi din precedentele legislaturi”, a declarat Miron Mitrea.

Înainte de acest anunţ, Miron Mitrea a spus că gestul său nu este pentru beneficiul PSD, ci al său, personal. „Faptul că ţi se spune tot timpul că te ascuzi după imunitate ca să nu te ancheteze nu ştiu cine, e jenant”, a spus Mitrea. Fostul ministru al Transporturilor a precizat însă că demisia sa nu trebuie interpretată ca un act de renunţare la politică şi că vrea să candideze la Senat, dar nu pentru a obţine din nou imunitate. După demisia lui Mitrea, postul de vicepreşedinte al Camerei a fost preluat de Eugen Nicolicea.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed