Moarte clinică a sistemului informatic ANAF

După ce marți după-amiază, într-un târziu, ANAF a dat un omunicat de presă în care afirma că serverele sale nu au funcționat în dimineața zilei din cauza lucrărilor de întreținere, acestea nu au fost disponibile nici miercuri.

 

Operațiuni curente precum eliberarea deciziilor de impunere la solicitarea contribuabililor nu au fost posibile la sediile unor administrații financiare de sector din Capitală spre disperarea contribuabilor și a funcționarilor ANAF.

 

Digi24.ro a informat marți că rețeaua informatică nu a putut fi folosită din cauza problemelor tehnice. Ca urmare a trimis și o solicitare de presă în acest sens.

 

ANAF a preferat să nu răspunsă solicitării de presă dar să dea un comunicat de presă liniștitor în care spunea că serviciile pot să nu funcționeze din cauza unor lucrări de mentenanță.

 

Astăzi, 11 iulie a.c., serviciile informatice ale ANAF vor suporta lucrări de mentenanță, fapt pentru care o serie de aplicații pentru contribuabili vor fi nefunctionale. ANAF își cere scuze pentru inconvenientele create și vă mulțumește pentru înțelegere”, a spus ANAF în comunicat

 

Cu toate mentenanțăa, serverele Fiscului nu au funcționat nici miercuri dimineață. Solicitat să emită o notă de plată un funcționar al unei administrații fiscale de sector a spus că ar emite-o dacă îi va permite sistemul. După care, în mod public, a tras o înjurătură la adresa calculatorului. După 2-3 mesaje de eroare, el a putut emite nota de plată. În schimb, la aceeași administrație de sector, la aceeași oră, a fost imposibilă eliberarea unor decizii de impunere. Singurele servicii disponibile erau cele de înregistrate a actelor depuse de contribuabili.

 

”(Sistemul -n.red.) funcționează dimineața la ora 6 după care de la orele 9-10 nu mai merge. Suntem obligați să facem lucrările seara după program”, a spus o funcționară de la ghișeu rugată să elibereze o copie după o decizie de impunere. Întrebată dacă problema e în toată țara, funcționara a răspuns afirmativ: ”Da, pentu că este vorba de server. Are o vechime de 15 ani”, a spus ea. După 10-15 minute de încercări atât aceasta cât și contribuabilul s-au lăsat păgubași.

 

Problemele de funcționare ale diferitelor sisteme informatice, fie că vorbim de cele ale Casei de Sănătate, fie că facem referire la cele ale Fiscului, sunt foarte dese.

 

”Nu putem emite ordine de încasare căci nu funcționează sistemului informatic. Ieri a mers”, explica marți dimineață o funcționară de la Administrația Financiară a Sectorului 6 din strada Popa Tatu București.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed