MOMENT ISTORIC! Primele VACCINURI au ajuns în țară

0

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul programului de vaccinare anti-COVID din România, au preluat, vineri, vaccinul pentru noul coronavirus, din Vama Nădlac.

 

Lovitură pentru Telekom chiar de Crăciun! Compania a fost amendată

 

 

10.000 de doze vor fi distribuite cadrelor medicale din prima linie a luptei anti-COVID începând de astăzi. Arafat a declarat că asistăm ”la un moment istoric”, dar a avertizat că lucrurile ”nu s-au rezolvat” și că de vineri se va lucra ”pe două fronturi”.

Gheorghiță a transmis că se bucură de interesul existent pentru vaccin și de dezbaterea publică și a reamintit categoriile de persoane și ordinea în care acestea vor fi vaccinate:

 

CEA MAI TRISTĂ amintire a lui Virgil Musta. Ce l-a marcat chiar la final de an

 

 

  • Raed Arafat: Asistăm la un moment istoric, care arată că lumea a găsit o soluție, începem să o aplicăm. Vedem cum UE a reușit să nu dezamăgească cetățenii, astfel încât să înceapă campania în toate statele, inclusiv în România, care a contribuit și ea la acest lucru. Este o speranță, lumina de la capătul tunelului. Dar, atenție, nu înseamnă că lucrurile s-au rezolvat. E doar un început. De astăzi lucrăm pe două fronturi: de limitare a coronavirus și de vaccinare.
  • Valeriu Gheorghiță: Este o onoare pentru mine să fiu astăzi coordonator al campaniei, astăzi este ziua în care primim prima tranșă, simbolică, de 10.000 de doze. Această tranșă simbolică este alocată pentru cadrele sanitare din prima linie a COVID-19. Mă bucur că există atâta interes și dezbatere publică. Toate aceste activități sunt perfect centralizate și în acord cu ce se întâmplă în celelalte țări europene. Este un efort imens. Avem o strategie de vaccinare, prima etapă este cea adresată personalului medical, în etapa a doua sunt persoanele la risc și în a treia celelalte persoane.