Momentul în care dronele kamikaze atacă Kievul. Mai multe clădiri din oraș au fost lovite FOTO/VIDEO

Cel puțin cinci explozii au fost auzite luni dimineață în capitala Ucrainei Kiev. Oficialii ucraineni spun că rușii au atacat orașul cu drone kamikaze și că au fost lovite mai multe clădiri rezidențiale din centru. „Asta arată disperarea lor (a rușilor – n.r.)”, a declarat Andriy Yermak, consilier al președintelui Volodimir Zelenski, scrie BBC. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că au fost avariate mai multe clădiri rezidențiale din zona centrală Shevchenkivskiy. La fața locului intervin salvatori, iar oamenilor li s-a recomandat să rămână în adăposturi.

Oficiali ai căilor ferate au spus că explozii au avut loc și în apropiere de gara principală din Kiev. Atacurile de luni dimineață au fost realizate cu drone kamikaze, iar ucrainenii au încercat să le doboare. Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini cu o dronă doborâtă.

Exploziile s-au auzit în jurul orei locale 06:30 (03:30 GMT) și au fost cel puțin cinci, ca număr. Cea mai recentă a fost în jurul orei locale 08:10.

Două s-au auzit aproape de centrul orașului, ceea ce a declanșat alarmele mașinilor din zonă.

În urmă cu o săptămână, capitala a mai fost lovită de rachete rusești la o oră de vârf, în atacuri fiind uciși 19 oameni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed