MONEY EXPRESS: Poveste din cartierul de Sud

0

Traficul este mai mult decât o provocare pentru proprietarii de mall-uri, este o condiţie esenţială pentru supravieţuire, iar în zona de Sud a Capitalei, considerată cea mai săracă din oraş, se dă acum o luptă foarte dură.

Deschis în 2005, City Mall – acum în proprietatea fondului de investiţii australian APN/UKA – are un trafic zilnic de aproximativ 14.000 de vizitatori, la o suprafaţă închiriabilă de 19.000 mp, şi o cifră de afaceri pe 2008 de 6,4 milioane euro. Dezvoltat de irlandezii de la Mivan şi inaugurat în octombrie 2008, Liberty Center (primul mall deschis de companie în România, din ceea ce ar fi trebuit să fie un lanţ la nivel naţional) are în medie 12.000 de vizitatori pe zi şi o suprafaţă închiriabilă de 25.000 mp – în perioada sărbătorilor de iarnă, oficialii dezvoltatorului recunoşteau că traficul de aici reprezintă abia 60% din estiumările lor iniţiale.

Cel mai nou jucător din zonă este Grand Arena, inaugurat în martie 2009 de francezii de la Euroinvest – cu o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 80.000 mp, acesta a fost deschis cu un grad de ocupare a magazinelor de 50%. O mare greşeală spun analiştii, întrucât un mall fără magazine nu are cum să aibă trafic. Iar Sun Plaza, mall-ul care ar urma să se deschidă la toamnă – cel puţin potrivit anunţului iniţial al dezvoltatorilor – în aceeaşi zonă de Sud va contribui şi el la densitatea numărului de mall-uri. |ntrebarea care se pune însă este cine va câştiga bătălia pentru creşterea traficului sau măcar pentru păstrarea lui? Citeşte integral articolul în Money Express. (Fulvia Meiroşu, Victoria Bidea)