Moscova anunţă organizarea de alegeri locale în teritoriile ocupate din Ucraina

Comisia electorală rusă a anunţat joi, 15 iunie, organizarea de alegeri locale pe 10 septembrie în teritoriile pe care Rusia le ocupă în Ucraina și a căror anexare a revendicat-o în septembrie 2022, informează AFP.

Aceste scrutine vizează, potrivit instanţei ruse, alegerea unor adunări regionale şi consilieri municipali, în pofida faptului că regiunile ucrainene Lugansk şi Doneţk, în est, şi Zaporojie şi Herson, în sud, sunt devastate de confruntări armate.

Ucraina desfăşoară în prezent o ofensivă în vederea recuceririi acestor teritorii.

La aproape un an şi jumătate de la invazia Ucrainei, Rusia deţine controlul asupra a 17% din teritoriul ucrainean – inclusiv Peninsula ucraineană Crimeea, pe care a anexat-o în 2014.

Preşeintele rus Vladimir Putin a revendicat anexarea regiunilor Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk în septembrie, după ce a organizat pseudo-referendumuri, în pofida unor confruntări armate şi unor critici aproape cvasiunanime ale comunităţii internaţionale.

Vladimir Putin prezintă aceste regiuni ca fiind pământuri în mod istoric ruseşti.

El susţine că Kievul ar trebui să accepte să i le cedeze în schimbul păcii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed