MOSCOVA se închide. Locuitorii au fost avertizaţi să nu mai iasă din case

0

Săptămâna trecută, 57 de copii au primit îngrijiri medicale în oraşul Volokolamsk, la aproximativ 100 de kilometri vest de Moscova, după ce au acuzat ameţeli şi greţuri, asociate cu o groapă de gunoi din apropiere.

 

Autorităţile locale au negat însă legătura dintre emanaţiile provenite de la groapa de gunoi şi problemele medicale de care s-au plâns copiii, insistând că nivelurile anormale de monoxid de azot şi hidrogen sulfurat nu sunt dăunătoare.

 

Potrivit unei declaraţii online postate de Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă miercuri după-amiaza, condiţiile meteo între ora 18:00 miercuri şi ora 10:00 joi ‘se aşteaptă să fie nefavorabile disipării poluanţilor dăunători în atmosferă’.

 

În aceste condiţii, moscoviţii şi locuitorii din oraşele din zona Moscovei au fost sfătuiţi să reducă din tipul petrecut afară, să închidă ferestrele şi să îşi pornească aparatele de aer condiţionat şi filtrele de aer.

 

Într-un tweet postat la câteva ore după declaraţie, Ministerul citat a precizat că avertizarea sa fusese eronat publicată ca ‘ştire urgentă’, adăugând că vremea calmă nu necesita o avertizare de urgenţă.