de Pavel Lucescu
Dacă nici Tapalagă care e conectat la surse ca bolnavul la perfuzii, nu știe care-i treaba cu demisia lui Hellvig de la vârful ei, n-am eu ce să comentez mai mult despre mișcarea asta cumva neașteptată, dar profit de ocazie să remarc următoarele:
De când a ajuns la putere Klaus Iohannis, ”omul nostru, al celor buni și frumoși”, care l-a instalat apoi și pe Hellvig la SRI, s-a dus pe apa sâmbetei orice idee de transparență instituțională, de comunicare publică, de dialog dintre stat și cetățean, de tot ce dă viață și prospețime unei societăți democratice. Jurnaliștii care au prins și vremurile de dinainte, de până prin 2014, înțeleg mai bine ce spun. Indiferent cine a fost la putere, de la Iliescu la Băsescu, de la FSN, PSD la CDR, PDL sau alte combinații din astea, presa era cu adevărat a patra putere în stat pentru că niciunul dintre puternicii vremii nu-și permitea să se kace pe ideea de informare, de conferință de presă la care să răspundă la întrebările jurnaliștilor, orice instituție, oricât de opacă părea atunci, se simțea obligată să ofere presei informațiile publice pe care aceasta le solicita. Oricum, relația stat-presă-cetățean era o relație vie, chiar dacă de multe ori contondentă, oamenii simțeau pulsul societății, aveau informații oficiale, își puteau face o idee despre ce li se întâmplă.
De când a venit al nostru, statul s-a transformat într-un monstru tăcut, opac, inert și, implicit, amenințător. Rând pe rând, pe modelul Cotroceni, instituțiile au învățat că nu-i nicio problemă să blochezi accesul al informații, să nu răspunzi în fața nimănui, să te pișhi pe presă și pe ideea de tranparență, de comunicare cu societatea și, în ultimă instantă, pe ideea de responsabilitate. Sub Iohannis, statul român se comportă ca un Străin rupt de țară și de oamenii ei, o afacere privată a unei caste de privilegiați care nu dau socoteală nimănui. Hellvig pleacă din funcție după 8 ani de SRI șu nu răspunde la nicio întrebare, Iohannis, în aproape zece ani în fruntea statului, nu știu dacă a răspuns la zece întrebări și ale puse într-un mediu controlat, să nu cumva să-i creeze Șefului vreo emoție. Cum spuneam, modelul a fost copiat. Presa nu mai are acces la informații publice, șmecherii de la vârfurile instituțiilor de stat nu mai răspund nimănui. Totul se întâmplă în subterane, statul însuși e o mare subterană. Deepstate, formula americană care l-a noi s-a tradus prin ”statul paralel”, nu mai e o figură de stil de uz electoral, e o realitate pur și simplu.
Asta e greaua moștenire pe care ne-o lasă regimul de zece ani al lui Iohannis, asta s-a văzut și azi la așa zisa conferință de presă prin care și-a anunțat Hellvig demisia de la vârful SRI. Ca cetățeni, suntem niște spectatori insignifianți, niște umbre, niște nimeni într-un stat care nu ne mai aparține. Suntem, practic, de nicăieri. Doar ei mai există. Ei și statul lor confiscat.