MOŢIUNE DE CENZURĂ – Am generat supărarea baronilor locali, care nu au mai putut folosi puşculiţa statului

Money.ro

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că a generat supărarea baronilor locali, care nu au mai putut folosi puşculiţa statului.

”Cum am ajuns aici? Au fost trei faze. Într-o primă fază, în primele luni, Partidul Social-Democrat a ales să joace rolul opoziţiei din interiorul guvernului. Şi sunt oameni aici care veneau la şedinţele de coaliţie. E foarte neplăcut să participe la o şedinţă de coaliţie, să plece după aceea pe surse ce nu s-a discutat sau doar parţial adevărat, iar seara să vezi la televizor că nu mai e valabil ce s-a stabilit la ora 13 sau la ora 14, sperând că, în faţa măsurilor care au fost luate, care nu au fost uşoare, aşa este, unii vor rămâne cu decontul, vom identifica un vinovat şi alţii vor scăpa de nota de plată în aşa fel încât să recupereze eventual electoratul pierdut. Dar nu a reuşit asta. Pentru că electoratul a fost pierdut în 2024 şi 2025 când nu l-am respectat, când guvernele de atunci, în care şi noi am făcut parte, au venit cu promisiuni care nu au putut fi onorate şi în care le-am creat nişte aşteptări în care statul le poate da ce nu are”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, în plen.

”În toată această perioadă, am răbdat, m-am făcut că nu văd ce vede toată lumea, că nu aud, sperând şi crezând că, pentru ţara noastră ca să meargă lucrul înainte merită să suporţi, merită să pierzi, dar n-a fost suficient. După ce am luat primul val de măsuri care era necesar, am început să lucrăm la reducerea cheltuielor statului, şi am generat supărarea baronilor locali, care nu au mai putut folosi puşculiţa statului ca şi rezervă pentru proiecte fără acoperire, pentru incompetenţă”, a mai declarat premierul Bolojan în plenul reunit, la dezbaterea moţiunii de cenzură.

Citeste mai mult

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole