Toate acestea sunt incluse într-o nouă legislaţie, „permisul unic”, votată marţi de Parlamentul European, reunit în sesiune plenată la Strasbourg, se arată într-un comunicat. Noua legislaţie va permite lucrătorilor străini să obţină permise de muncă şi de şedere printr-o procedură unică.
Statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru a-şi adapta legislaţia naţională la noile reglementări. Directiva „permisul unic” vine în completarea altor măsuri privind migraţia legală, precum ‘cartea albastră’, şi este concepută pentru a facilita migraţia necesară pentru a satisface nevoile de pe piaţa muncii din UE.
În cadrul dezbaterii de luni, raportoarea în acest dosar, eurodeputata franceză Véronique Mathieu (PPE) a declarat că „directiva privind permisul unic permite un răspuns parţial la criza de forţă de muncă care se profilează la orizont’.
„Ea permite de asemenea un control al forţei de muncă. Este mai bine să avem o migraţie legală, să dejucăm orice tentativă de fraudă şi de migraţie ilegală. În afara faptului că vom simplifica procedurile pentru permisul de rezidenţă şi de muncă, permisul unic va permite o bază comună de drepturi pentru lucrătorii din statele terţe şi lucrătorii din UE. Egalitatea de tratament a lucrătorilor este esenţialul acestei directive”, a adăugat Véronique Mathieu.
Aceste reguli nu afectează puterea de decizie a ţărilor UE în ceea ce priveşte admiterea muncitorilor non-UE sau numărul celor admişi, ci acestea vor trebui să decidă într-un interval de patru luni dacă acordă sau nu aprobare pentru permis unic.
Directiva propusă ar reduce, de asemenea, procedurile administrative ale cetăţenilor ţărilor terţe, permiţându-le să obţină permise de muncă şi de şedere într-un stat membru printr-o procedură unică. Totodată, legea va permite completarea aplicaţiei de către migranţii din ţări terţe sau de către angajatorii UE ai acestora.
Normele s-ar aplica cetăţenilor non-UE care doresc să trăiască şi să lucreze într-un stat membru sau care locuiesc şi muncesc deja legal într-o ţară UE. Noua lege nu ar include rezidenţii pe termen lung, refugiaţii şi lucrătorii detaşaţi (care sunt deja incluşi în alte norme UE), lucrătorii sezonieri sau cei transferaţi în cadrul unei companii (de asemenea incluşi în alte directive UE).
Cei care deţin un permis unic ar beneficia de un set de drepturi similare cu cele ale lucrătorilor din UE, precum standarde de muncă de bază decente, recunoaşterea calificărilor, dreptul de a se afilia la sindicate, drepturi de pensie, asigurări sociale, servicii oferite de oficiile forţelor de muncă şi locuinţe publice. Ţările UE ar putea aplica restricţii specifice pentru aceste drepturi.
Ca regulă generală, muncitorii non-UE se vor bucura de acelaşi acces la protecţie socială ca cetăţenii UE. Cu toate acestea, statele membre ar putea aplica restricţii pentru deţinătorii de contracte de muncă pe o durată mai mică de şase luni. Pentru cetăţenii non-UE care urmează să studieze într-o ţară UE, asistenţa socială ar putea fi de asemenea limitată. Statele membre vor avea totodată posibilitatea de a restricţiona accesul muncitorilor străini care au locuri de muncă la serviciile publice, cum ar fi locuinţele.
La cererea deputaţilor europeni, directiva asigură faptul că lucrătorii non-UE vor primi pensii când revin în ţările lor de origine, în aceleaşi condiţii şi la aceleaşi rate ca şi cetăţenii statelor membre.
Tot la solicitarea europarlamentarilor, cetăţenii non-UE şi cei care sunt înregistraţi ca şomeri vor beneficia de formare profesională şi educaţie. În timpul discuţiilor, eurodeputaţii au respins propunerea ţărilor membre de a limita aceste servicii doar la muncitorii străini angajaţi. În ceea ce priveşte accesul la învăţământul universitar sau la formare profesională care nu se referă direct la ocuparea forţei de muncă, ţările membre ar putea impune condiţii specifice precum competenţa lingvistică.
Având în vedere că legea adoptată de Parlament marţi a fost deja aprobată de către statele membre, votul PE va încheia procedura legislativă. Odată ce directiva este publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea doi ani pentru a o transpune în legislaţia naţională.