Muntele Athos dezminte informaţiile despre intenţia sa de a rupe relaţiile cu statul grec

0

Reprezentanţii şi egumenii celor 20 de mânăstiri din Sfântul Munte, reuniţi la 14 mai într-o nouă reuniune extraordinară pentru a discuta supravieţuirea Athosului în condiţiile impunerii ultimelor măsuri fiscale, au calificat drept ”iresponsabile” informaţiile apărute în mass-media despre o posibilă ruptură defintivă a relaţiilor dintre comunitatea athonită şi statul elen, dar şi-au exprimat nemulţumirea faţă de ”amestecul ilegal în afacerile Athosului din partea autorităţilor Greciei”.

 

O primă reuniune pe subiectul măsurilor fiscale a avut loc la începutul lunii mai, în urma acesteia în presa greacă şi cea rusă apărând informaţii conform cărora Sfântul Munte Athos intenţionează îngheţarea relaţiilor cu statul grec, dacă autorităţile elene vor menţine aceste măsuri. Eho Moskvi informa la acea dată că o nouă întâlnire a stareţilor mânăstirilor din Athos va avea loc la 14 mai şi, dacă guvernul elen va ignora solicitările Sfântului Munte, atunci relaţiile cu statul grec vor fi rupte complet, iar comunitatea athonită va solicita sprijin şi ajutor din partea ţărilor slave care au mânăstiri în Sfântul Munte, adică Rusiei, Serbiei, Bulgariei.

 

”Sfântul Munte Athos este parte integrantă a statului grec şi pentru rezolvarea problemelor sale încearcă să conlucreze constructiv cu reprezentanţii acestuia”, se arată într-un comunicat adoptat la sfârşitul reuniunii din 14 mai, care subliniază totodată că athoniţii sunt alături de poporul grec în condiţiile crizei generale, duhovnicească şi economică.

 

Comunitatea athonită ţine să precizeze însă, în legătură cu măsurile fiscale, că ”Sfântul Munte reprezintă o enitate duhovnicească unică, legată printr-o unitate milenară indisolubilă, pe care ctitorii Sfintelor Mânăstiri au înzestrat-o cu proprietăţi agricole dincolo de graniţele sale, pentru a putea să supravieţuiască şi să-şi îndeplinească misiunea istorică şi duhovnicească”.

 

”Sfântul Munte i-a ajutat pe greci în momentele critice ale istoriei lor, au contribuit la lupta lor pentru renaştere naţională şi au acordat ajutor nu numai duhovnicesc, ci şi material. După eliberarea Sfântului Munte de sub jugul otoman, guvernul grec a apreciat importanţa Athosului şi a recunoscut regimul său istoric de administrare independentă într-un articol special din Constituţia Greciei şi într-o declaraţie specială adresată Uniunii Europene. Toate aceste documente prevăd menţinerea unui regim fiscal special pentru proprietăţile athonite”, se subliniază în acelaşi comunicat.

 

Reprezentanţii celor 20 de mânăstiri din Sfântul Munte atrag atenţia că, ”în ultima vreme, are loc un amestec ilegal în afacerile Muntelui Athos din partea autorităţilor Greciei”, că ”a fost încălcat statutul special al Sfântului Munte şi au fost introduse taxe exorbitante pentru proprietăţile imobiliare ale mânăstirilor athonite, ale căror venituri abia ajung pentru întreţinerea clădirilor mânăstireşti, supravieţuirea călugărilor şi găzduirea pelerinilor”.

 

În consecinţă, egumenii din Sfântul Munte se adresează conducerii politice a Greciei cu solicitarea de a nu aduce modificări în statutul existent privind regimul de impozitare pentru Muntele Athos, exprimându-şi speranţa în soluţionarea corectă a acestei probleme.