Mureş: Puternic incendiu la hale de depozitare a materialelor lemnoase din Reghin

0

”Pompierii mureşeni intervin la această oră cu 7 autospeciale de stingere, 3 cisterne de alimentare cu apă şi un echipaj SMURD B2, în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unor hale de depozitare a materialelor lemnoase, situate pe strada Gării din municipiul Reghin”, anunţă ISU Mureş.

Sursa citată a precizat că incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă, până în acest momente suprafaţa afectată fiind de aproximativ 2500 mp.

”Se acţionează pentru protejarea împotriva propagării incendiului la zonele învecinate, precum şi pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Până în acest moment nu s-au identificat victime sau persoane care să solicite îngrijiri medicale”, au mai transmis pompierii.

Intervenţia acestora este în dinamică.