Nabucco a rămas în cărţi pentrul gazul azer.

0

România este tot mai aproape să înregistreze o victorie extrem de importantă pe plan geopolitic. Doar două proiecte au rămas în calcul pentru un gazoduct între punga de gaze de la Shah Deniz II din Azerbaidjan şi Europa. Unul dintre acestea este Nabucco Vest, care va trece şi prin ţara noastră. Este o variantă scurtată a proiectului Nabucco, despre care s-a vorbit prima oară acum 8 ani.

 

Proiectul va avea o lungime de 1.300 de kilometri, dintre care 470 de kilometri se vor afla pe teritoriul României. Conducta va traversa Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, având o capacitate de până la 23 milioane mc. Directorul executiv al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek, a spus vineri, într-o conferinţă de presă, ca gazoductul ar putea primi noi acţionari în vară-toamnă, posibil membrii din spatele consorţiul Shah Deniz II din Azerbaidjan.

 

Reinhard Mitschek a evitat să ofere estimări privind costurile lucrărilor, însă anul trecut estima că porţiunea românească a gazoductului ar putea necesita investiţii de 1-1,5 miliarde de euro. Pentru moment, proiectul şi, implicit, costurile trebuie reevaluate parţial. Celălalt proiect rămas în cursă este Conducta Trans-Adriatică, a cărui lungime este de două ori mai mică decât cea a Nabucco.

 

Proiectul Nabucco ajunge în Austria, în timp ce gazoductul Trans-Adriatic ar ajunge în sudul Italiei. O decizie finală va fi luată abia la jumătatea anului viitor.

 

Punga de gaze de la Shah Deniz ar putea ascunde aproximativ 1.200 de miliarde de metri cubi de gaze. Exploatarea azeră este controlată majoritar de British Petroleum şi de compania norvegiană Statoil.