NASA avertizează că un satelit care se apropie de Pământ ar putea cădea într-o zonă populată

0

NASA spune că riscul de a constitui o ameninţare pentru viaţa oamenilor este de 1 la 3.200, ceea ce constituie un risc simţitor mai mare decât limita de 1 la 10.000 pe care o are în vedere de obicei.
Satelitul de cercetare Upper Atmosphere Research Satelite (UARS) se îndreaptă către Pământ cu o viteză de 8 km pe secundă şi ar putea ateriza oriunde într-o zonă cuprinsă între 57 de grade nord şi 57 de grade sud de Ecuator – cea mai populată zonă din lume.

Totuşi, cea mai mare parte a satelitului se va dezintegra sau va arde înainte de a ajunge pe Pământ. În plus, NASA spune că nimeni nu a fost rănit vreodată de obiecte care au reintrat în atmosferă venind din spaţiu.

Oamenii de ştiinţă au identificat însă 26 de fragmente separate care ar putea rezista în timpul căderii şi traversării atmosferei terestre, iar rămăşiţele s-ar putea împrăştia pe o suprafaţă cu diametrul de 400-500 de kilometri.

Specialiştii de la NASA vor putea face predicţii mai exacte în privinţa locului de aterizare cu doar două ore înainte ca satelitul să intre în atmosferă.

Membrii publicului nu vor avea voie să păstreze eventuale bucăţi ale satelitului ce vor cădea pe Pământ sau să le vândă pe eBay, pentru că ele rămân proprietatea guvernului american.

UARS a fost lansat în 1991 de naveta Discovery şi a fost scos din uz în 2005, când a rămas fără combustibil.
Este mai mic decât Skylab, un satelit care a reintrat în atmosfera terestră în 1979 şi care era de 15 ori mai greu decât UARS. Skylab s-a prăbuşit în Australia de West, iar guvernul american a trebuit să plătească o amendă de 400 de dolari statului australian.

Un alt satelit, Sputnik 2, s-a prăbuşit pe Pământ în 1958, parcurgând distanţa dintre New York şi Amazon în zece minute. A fost văzut de mulţi oameni şi a lăsat o urmă de steluţe colorate.