Negocieri Ucraina-Rusia! La un singur punct s-au înțeles

Mihai Voican

Delegațiile ucraineană și rusă, care s-au întâlnit joi, în Belarus, pentru negocieri de pace, au convenit să aibă în perioada următoare o a treia rundă de discuții, a informat un membru al delegației ucrainene, citat de Reuters.

Acesta a precizat că Ucraina nu a primit garanțiile pe care a contat, dar că ambele părți au ajuns la o înțelegere cu privire la asigurarea, în comun, a unor coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din zonele de luptă.

Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, membru al delegației ucrainene, a scris pe Twitter, la finalul discuțiilor:

  • „Cea de a doua sesiune de negocieri s-a încheiat. Din păcate, nu avem încă rezultatele așteptate pentru Ucraina. S-a convenit doar soluția pentru organizarea de culoare umanitare”.

Anterior, la debutul discuțiilor, Podoliak anunțate că „punctele cheie de pe agendă sunt o încetare imediată a focului, un armistiţiu şi culoare umanitare pentru evacuarea civililor din oraşele şi satele distruse sau bombardate constant”.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole