Nesfârșita luptă a ministrului Daea cu cormoranii: ”Mi-au luat peștele înainte să-l bag în frigider. Am frigiderul gol!”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mărturisit motivele care îl mână în lupta sa cu cormorani: păsările îi iau peștele înainte să-l bage în frigider.

Ministrul Agriculturii Petre Daea a afirmat că susține proiectul de lege depus la Parlament potrivit căruia vânătoarea cormoranilor va fi permisă pe întreaga durată a anului, nu doar pe timpul toamnei și iernii.

Daea a oferit și o explicație pentru războiul pe care l-a declanșat împotriva cormoranilor, specie de păsări pe care o socotește un pericol major pentru acvacultura din România.

„Într-o dimineaţă, pe la orele 6:10 când am ajuns la minister, am citit un mail al unei persoane pe care o respect şi care mă întreba “de ce sunt atât de înverşunat împotriva cormoranilor pentru că nu mi-a luat peştele din frigider”, iar eu am zis că mi l-a luat înainte de a-l introduce în frigider. Am frigiderul gol. De aceea trebuie să interpretăm cum se cuvine această secvenţă. Însă, revenind la preocuparea zilei şi la imaginea aceasta pe care dumneavoastră o vedeţi de respect pentru consumul de peşte în România şi de efortul pe care-l fac piscicultorii în acest domeniu, trebuie şi ei să poată să beneficieze de rezultatul muncii lor”, a declarat, sâmbătă, ministrul Petre Daea, la Târgul pescăresc de toamnă, care s-a desfășurat în curtea ministerului.

Daea a precizat că România produce doar 20.000 de tone de pește pe an, deși ar avea posibilitatea unei producții de 50.000-60.000 de tone.

„Am spus-o de fiecare dată: românii să mănânce mai mult peşte decât cormoranii. Pentru că, din nefericire, la această dată şi sper să se valideze în Parlamentul României acea iniţiativă, în aşa fel încât se reducem populaţiile de cormorani pentru a putea satisface consumul în România”, a spus Daea.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed