News Corporation a înregistrat o pierdere anuală de 3,4 miliarde de dolari

0
Potrivit unui comunicat publicat miercuri, grupul ar fi avut câştiguri de 5,4 miliarde în 2008, căderea fiind cauzată de pierderile noilor instituţii achiziţionate, în special a cotidianului financiar „Wall Street Journal”. Citat în comunicat, magnatul de origine australiană a precizat că restructurările operate au plasat grupul într-o poziţie bună. „Sunt convins că News Corporation este pe punctul de a profita şi de a obţine beneficii puternice, atunci când economia îşi va reveni”, spune Murdoch.

„Ce-a fost mai rău a rămas, probabil, în urma noastră, dar nu sunt semne clare de revenire”, a explicat acesta analiştilor financiari. Potrivit lui Murdoch, luna iulie a fost una „bună”, cu câteva semnale de revenire pe pieţele internaţionale de publicitate, dar lunile care vor urma ar putea fi mai „dificile”.

Murdoch a reiterat decizia de a aplica modelul ediţiilor online plătite, spunând că nu există o canibalizare între ziarul scris şi ediţia electronică. Wall Street Journal, argumentează Murdoch, este singurul ziar american care şi-a crescut numărul de abonaţi, atât pentru ediţia print, cât şi pentru cea online, în perioada de criză financiară.

La începutul lunii mai, magnatul de presă Rupert Murdoch şi-a anunţat intenţia de a introduce, în următoarele 12 luni, a unui sistem de plată pentru consultarea versiunii online a ziarelor pe care le deţine. Acţionar majoritar al trustului News Corp., care deţine, printre altele, Wall Street Journal, New York Post, The Australian, The Times şi The Sun, Murdoch a decis să introducă taxa mai întâi la titlurile care au suferit din cauza crizei financiare.