Nicolás Maduro şi-a depus candidatura la preşedinţia Venezuelei ca ‘fiu’ al lui Hugo Chávez

0

‘Nu sunt Chávez, dar sunt fiul său’, a spus Nicolás Maduro în faţa autorităţilor electorale, prezentându-le acelaşi program pe care fostul şef de stat l-a făcut cunoscut cu ocazia depunerii candidaturii pentru alegerile prezidenţiale din 7 octombrie 2012.

 

Nicolás Maduro a amintit că, la 8 decembrie 2012, înainte de a merge în Cuba pentru a se opera, Chávez a cerut să-i fie preluat programul şi să fie continuată lupta pentru ‘consolidarea patriei’.

 

Maduro a prezentat, ‘în numele comandantului Hugo Chávez’ şi al poporului, ‘programul patriei’ şi s-a angajat să-l îndeplinească până în 2019.

 

Era însoţit, printre alţii, de preşedintele Adunării Naţionale, Diosdado Cabello, şi diferiţi membri ai Partidului Socialist Unit din Venezuela (PSUV), al lui Hugo Chávez.

 

Afară, în Piaţa Diego Ibarra, se aflau mii de susţinători ai chavismului pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Nicolás Maduro, pe care Hugo Chávez îl desemnase drept succesor.

 

CNE a anunţat sâmbătă că, la 14 aprilie, venezuelenii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele, care va conduce ţara până în 2019.