MONEY Magazine: Cum comentați rezultatul alegerilor locale la care ați participat? Vorbim de un succes sau de un eșec?
Nicușor Dan: Riscul era să iau 3%. Dacă se întâmpla așa, omoram ideea că niște oameni din afara sistemului pot să învingă vreodată. Dar am luat 9%, au fost circa 70.000 de bucureșteni care m‑au votat. Mulți oameni de afaceri care au ezitat la început să mă susțină au acum o dovadă că se poate. Multe personalități publice care poate au ezitat să‑și lege numele de această candidatură au acum un motiv să o facă. Pentru că, de fapt, și oamenii cu bani, și cei care au un capital de imagine vor un singur lucru: să‑și lege numele de un succes, nu de un eșec. Unii au avut curajul să riște și le mulțumesc. Au fost oameni de afaceri cunoscuți care au donat și 5.000 de euro, persoane publice care m‑au susținut deschis. Dar cel mai important lucru este că bucureștenii au avut curajul să voteze cum au crezut ei, și nu cum li s‑a sugerat. Deși sondajele arătau că am 3%, oamenii au votat având încredere că și alții vor vota la fel. Cantitatea aceasta de încredere cred că este cel mai important lucru care s‑a întâmplat.
Procentul de 4,7 pe care l‑ați obținut la Consiliul General nu vă asigură intrarea în Consiliu.
Ce veți face mai departe?
Am depus o contestație la modul de atribuire a locurilor în Consiliu. Legea spune că un independent trebuie să treacă de un prag de 5% la fel ca partidele. Această prevedere este aberantă, pentru că partidele pot să‑și pună pe listă 50 de oameni care împreună trebuie să facă pragul electoral de 5%, pe când independentul nu se poate asocia, el trebuie să fie singur. Așa scrie în lege explicit: în România, nu sunt admise liste de independenți. În alte țări se poate. Până și în România anilor ’90, în cel mai crunt regim Ion Iliescu, au fost posibile listele de independenți. Au fost liste pe care s‑au regăsit Octavian Paler și Ana Blandiana. Între timp, politicienii au schimbat legea tocmai ca să limiteze viața politică doar la partide. În contestația pe care am făcut‑o, am spus că prevederea cu pragul electoral pentru independenți este pe de o parte neconstituțională, iar pe de altă parte, este împotriva principiului european care spune că votul trebuie să fie egal atât pentru cei care candidează, cât și pentru cei care votează. Or, în situația de față, votul nu este egal nici pentru mine – care am luat 37.000 de voturi și nu am intrat în Consiliu, față de un membru de partid care a luat 13.000 de voturi și a intrat –, dar nici pentru cei 37.000 de oameni care m‑au votat și care constată că votul lor nu contează la fel de mult ca al altora. Noi vrem să demostrăm instanței că prevederea din lege cu pragul electoral pentru independenți contravine principiului european al egalității votului.
Când vom ști dacă această contestație pe care ați depus‑o va schimba ceva?
Este un drum lung. Deocamdată, am depus contestația la Biroul Electoral Central (BEC). BEC va înainta dosarul către Tribunalul București, Secția contencios. Apoi, în cadrul procesului se ridică excepția de neconstituționalitate. Ce înseamnă acest lucru? În cadrul oricărui proces, oricare dintre părți poate să spună la un moment dat «eu aș avea dreptate dacă legea cutare ar respecta Constituția, dar nu o respectă și pentru asta vă rog să trimiteți cazul la Curtea Constituțională să verifice». Și este în sarcina judecătorului să decidă dacă este pertinentă observația și să trimită cazul la Curte. Apoi, la Curtea Constituțională aștepți câteva luni la o coadă pentru că este un singur complet de nouă judecători. Vom ști răspunsul probabil la toamnă, dar este posibil și mai devreme.
Credeți că legea electorală actuală este bună?
Legea electorală cu alegerea primarilor dintr‑un singur tur este defectuoasă. Această lege este și cauza pentru care nu au fost dezbateri în campanie. Primarul în funcție pornește cu un avantaj mare de notorietate – pentru că toată lumea știe cine este primarul în funcție. Orice dezbatere la care ar participa nu ar face decât să le ridice notorietatea celorlalți, așa că nu are nici un interesă participe la dezbateri. La alegerile în două tururi situația este alta, pentru că primarul în funcție știe că, dacă el nu participă la dezbateri, cei de pe locurile doi și trei o vor face, crescându‑și șansele sa‑l învingă în turul al doilea. Atunci, este în interesul lui să iasă.
Se pot schimba legile „aberante” din România? Care sunt căile?
Noi vom lupta pentru a schimba legile sau prevederile neconstituționale: votul din primul tur, faptul că independenții nu se pot asocia, faptul că independenții trebuie să strângă un număr enorm de semnături pentru a intra în cursa electorală etc. În toate aceste cazuri trebuie sesizată Curtea Constituțională. Problema este că nu oricine poate să sesizeze Curtea. Conform legii, Curtea Constituțională poate fi sesizată în trei feluri: fie de către Avocatul Poporului, fie de către președinții celor două Camere ale Parlamentului, fie de către un judecător în cadrul unui proces concret – cum se va întâmpla de exemplu în cazul meu cu mandatul de consilier. Noi, persoanele fizice, nu avem dreptul să sesizăm Curtea Constituțională. Așa că vom trimite scrisori către aceste instituții rugându‑le să le dea mai departe către Curtea Constituțională. O altă variantă este să încercăm să convingem un deputat să preia o inițiativă de modificare a legii electorale pe alegerile locale. Este și aceasta o soluție pe care am mai testat‑o. Asociația „Salvați Bucureștiul” a reușit la un moment dat modificarea unei legi care reglementează spațiile verzi cu ajutorul unui deputat UDMR. Acesta a propus inițativa în Parlament, proiectul a trecut de cele două Camere și legea a fost adoptată. Sunt și deputați de bună‑credință în Parlament. În schimb, Avocatul Poporului este o instituție care din punctul meu de vedere nu funcționează cum ar trebui.
Și o altă cale prin care cetățenii pot schimba legile proaste este să strângă semnături.
Da, ca să schimbe o lege, cetățenii trebuie să strângă 100.000 de semnături. Este enorm. Este aproape imposibil. Noi am strâns 53.000 de semnături pentru candidatura mea extrem, extrem de greu. Am muncit cu toții aici în sediu până noaptea târziu. Și țineți cont de faptul că îți trebuie 100.000 de semnături doar ca să propui legea. După care, proiectul merge prin Parlament și tot Parlamentul decide. Este posibil să fie respinsă sau amânată la nesfârșit.
Ce relație aveți cu mediul de afaceri din România? Există o colaborare între ONG‑uri și mediul de business?
Ca s‑o spun foarte franc, nu există o mare colaborare. Există o colaborare între companiile care au buget de imagine și acele ONG‑uri care fac acțiuni de tipul plantări de copaci etc. Dar pe segmentul de ONG‑uri care luptă frontal cu sistemul, nu au existat mari colaborări tocmai pentru că puține businessuri își asumă poziția de a lupta frontal cu sistemul. Și e de înțeles. Numai că lumea de business a ajuns și ea la exasperare. Știu că a luat ființă o asociație numită Romanian Business Leaders (RBL). Nu am fost la întâlnirile lor, dar înțeleg că vor să facă un fel de portal de abuzuri ale administrației în relația cu companiile, în care toată lumea să poată să semnaleze problemele. Eu cred că de aici până la a finanța niște ONG‑uri care luptă direct pentru a normaliza funcționarea administrației mai este un mic pas pe care sper ca mediul de business să‑l facă la un moment dat.
Alegerile s‑au terminat, ce planuri aveți de acum înainte?
În puține cuvinte, vom face cam ce face orice un partid de opoziție chiar dacă noi nu suntem un partid. Adică vom analiza tot ce face Primăria, vom deschide procese acolo unde se încalcă legea, vom veni cu proiecte concrete pe care le vom furniza atât Primăriei, cât și opiniei publice. De exemplu, în câteva luni, asociația va finaliza un soft de monitorizare a cheltuielilor pe care îl va face cadou Primăriei Bucureștiului. Un al doilea lucru pe care vrem să‑l facem este să stăm de vorbă cu oamenii. Vom merge în piețe, în cartiere și vom vorbi cu locuitorii, lucru pe care nu am avut timp să‑l facem până acum. Vrem să le povestim cum merge orașul acesta, că se cheltuiesc 10 miliarde de euro în patru ani, ce se poate face cu banii aceștia și cum arată orașe occidentale care au bugete similare, cât ar putea să coste gigacaloria dacă Primăria ar investi, toate lucrurile care țin de viața lor. Abia acum începe campania.
A sta de vorbă cu oamenii în piețe înseamnă campanie electorală. În vederea a ce vreți să faceți aceste eforturi?
În vederea alegerilor viitoare pentru Primăria Capitalei. Care vor fi în 2016 sau mai devreme. Eu personal nu cred ca guvernarea actuală – nici cea de la nivel central și nici cea de la local, care tocmai a fost aleasă – nu cred că vor dura patru ani. Aceleași proteste care au fost în ianuarie 2012 se vor repeta foarte curând. Oamenii vor ieși în stradă pentru că s‑au săturat de felul în care se face politică.
V‑ați gândit să vă faceți un partid?
Nu în momentul acesta. Trebuie să ne consolidăm ca structură. În nici un caz nu vrem să facem mișcări hazardate, să ne aventurăm. Mai întâi trebuie să avem conținut și după aceea să avem formă. Asta e opinia mea.
Toată lumea spune că „sistemul” este de vină. Ce trebuie să facem pentru a schimba „sistemul”și în câți ani se poate schimba?
S‑ar putea schimba foarte repede. Trebuie doar ca oamenii să aibă curaj să candideze la viitoarele alegeri parlamentare. Și, dacă vor fi candidați independenți, onești, care să corespundă cu valorile pe care noi le‑am apărat în campania aceasta, este foarte posibil să‑i ajutăm. Este clar că există o mișcare, că toată lumea simte că actuala clasă politică nu mai reprezintă pe nimeni. Și că această clasă politică nu este capabilă să se reîmprospăteze. Trebuie o presiune din afară. Pentru că, evident, democrația se face în partide, nu poți să faci, așa, haiducie.
Să zicem ca o persoană ar vrea să candideze ca independent pentru un loc de deputat sau senator la alegerile din toamnă. Ce presupune acest lucru?
Este foarte simplu. Are un colegiu de circa 70.000 de oameni. Din oamenii aceia, vor vota circa 40.000 și candidatul respectiv trebuie să ia în jur de 20.000 de voturi. De fapt, la alegerile precedente s‑a câștigat și cu 13.000, și cu 11.000 de voturi. Apoi, 40.000 de oameni înseamnă cam 10.000 de apartamente. Cu 30–40 de voluntari poți să ajungi la toți, într‑o lună de campanie, să bați la ușa lor și să‑i convingi. Un independent are din start un mare avantaj.
Câți independenți pot să câștige în București ca să fie relevanți? Trei‑patru? E suficient?
Este un pas mare înainte. Pentru că nu va mai trebui să cauți un deputat care să‑ți propună o inițiativă, o s‑o propună chiar el. Acel deputat va avea suport popular. La orice chestiune pe care o va propune vor fi poate sute sau mii de oameni care vor fi gata să vină acolo la Parlament să îl susțină. Ar fi un mare pas înainte.
Se discută tot mai mult de apariția unor mișcări politice noi în România. Cum credeți că ar putea apărea un partid nou în România?
Trebuie să fie mult conținut înainte. Adică în momentul în care vor exista suficiente grupuri care fiecare să aibă recunoașterea socială a altor grupuri atunci se poate pune problema. Principalul risc al unui partid nou este să înceapă la 1% și să moară la 1%. Ca să spargă bariera trebuie să pornească de la un 5%, ca să dea garanția oamenilor că poate să crească. Probabil că va trebui ca mai multe sfere de influență să simtă la un moment dat nevoia să se unească.Drumul către politică
Când era licean, Nicușor Dan a câștigat doi ani consecutiv medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică. Mai târziu, a studiat matematica la Paris unde și‑a dat și doctoratul. Dan putea duce o viață academică liniștită la Paris, dar soarta l‑a dus pe un alt drum, complet diferit. Mai jos, povestea detaliată, spusă chiar de el.
O întâmplare
>Totul a început în 2006, pe când Adriean Videanu era primarul Capitalei. Pe atunci tocmai plecasem din funcția de director executiv la Școala Normală Superioară, eram cercetător la Institutul de Matematică și voiam să fac cercetare și nimic altceva. Videanu a venit însă cu un proiect să facă patru blocuri în fața Ateneului. Iar Victor Roncea, care era pe atunci jurnalist la ziarul „Ziua”, a organizat un protest. La protestul acela am fost vreo 200 de persoane printre care și eu. Inițial m‑am dus din spirit civic, fără să vreau să mă implic foarte mult. Apoi, s‑a constituit un grup de discuții pe e‑mail cu vreo 2.000 de membri. Erau multe discuții, toată lumea vorbea peste toată lumea și grupul acesta nu se structura deloc. Așa că am decis să fac un document prin care să pun toate problemele într‑o formă unitară. După ce m‑am documentat foarte mult, am scris studiul „București, un dezastru urbanistic”. Apoi, din grupul inițial s‑au desprins o parte din oameni și ne‑am gândit că trebuie să avem și o structură juridică cu care să putem trimite adrese oficiale și merge în instanță și așa a apărut „Salvați Bucureștiul”. La început ne‑am propus două obiective: primul, modificarea legii urbanismului care pe atunci permitea construcțiile înalte în cartiere, și, al doilea, menținerea legii mediului care interzicea construcțiile pe spații verzi. Legea mediului era în vigoare, dar noi știam că sunt presiuni ca privații să poată să construiască pe spațiile verzi.
Prima dezamăgire
>Odată ce am publicat raportul acesta despre București am devenit foarte vizibili în media. Asta se întâmpla în 2008. Totodată am văzut că există și alte ONG‑uri cu care ne‑am aliat și am format „Platforma pentru București”, o rețea de ONG‑uri care aveau același obiectiv. Cum se apropiau alegerile, am mers cu un document cu titlul „Pactul pentru București” la reprezentanții partidelor, la primari, la candidați. L‑au semnat toți, inclusiv Sorin Oprescu. Se obligau astfel să facă tot felul de lucruri bune – licitații transparente, protejarea parcurilor etc. Eu, în inocența mea, am crezut atunci că treaba mea s‑a terminat, că după semnarea acelui document totul va fi OK. Nimic nu s‑a respectat. Și chiar la prima ședință de Consiliu din toamna lui 2008 ne‑am dus să protestăm în sala de consiliu și i‑am întrebat de ce nu respectă ce au semnat. Ei ne‑au spus‑o în față: „Ce vreți, eram în campanie electorală, cu orice ați fi venit, am fi semnat”.
Primul succes
>De câte ori apăream în media spuneam trebuie schimbată legea urbanismului. La un moment dat, am fost într‑o dezbatere la Realitatea TV moderată de Mihai Tatulici cu ministrul de atunci al lucrărilor publice, Laszlo Borbely. Și l‑am provocat pe Laszlo Borbely să promită în direct că într‑o lună schimbă legea urbanismului prin ordonanță de urgență. El a spus «da, promit» în direct. Și în trei luni a dat o ordonanță de urgență prin care a schimbat legea. A fost o mare fericire pentru noi. Toți primarii au fost luați prin surprindere, nu le convenea, evident. Pentru că se știe cum mergeau lucrurile: investitorii veneau la ei, se înțelegeau să le dea autorizație pentru câteva etaje în plus și e clar că le ieșea și lor ceva. Legea limita lucrurile acestea. Numai că ordonanța care s‑a dat în iunie‑iulie 2008 a ajuns în Parlament în dezbatere. Și când urma să fie adoptată ca lege, cum se întâmplă în România, i‑au schimbat prevederile esențiale. Atunci a fost o adevarată ofensivă media care a ținut din februarie până în aprilie 2009. Și presa ne‑a ajutat extrem de mult. Parlamentul punea legea pe ordinea de zi, noi programam miting în fața Parlamentului. Noi eram 50 la miting, presa spunea că suntem 200. În plus, jurnaliștii n‑au chemat la dezbateri, ne‑au dat spațiu mediatic ceea ce ne‑a ajutat mult. (…) După multe confruntări, a fost numit ministru al lucrărilor publice Vasile Blaga, care a înțeles că este o problemă sensibilă și până la urmă a reușit să convingă parlamentarii să lase legea în forma inițială, așa cum o dăduse Borbely. Și, cu foarte mici ajustări, legea a trecut în forma pe care o voiam noi. Eu consider că acesta a fost cel mai mare succes din toată activitatea noastră de ONG.
În instanță
>După acest episod, fiind așa de vizibili în media, au început să vină oameni la noi cu tot felul de probleme: că vecinul a construit un bloc prea înalt, că pe spațiul verde care există între blocuri vor să vină unii să mai trântească un bloc etc. În felul acesta am început să intrăm în concret și să vedem că de fapt nu se respectă legea. Și atunci, am început să ne specializăm – și a fost greu – în a merge în instanță. Nu am putut să preluăm toate cazurile, nu știu dacă am reușit să preluăm poate 5% din ele. Problema este că noi suplinim ineficiența unor istituții ale statului. Există pe de o parte o direcție de control în Primărie care nu funcționează, există Inspectoratul de Stat în Construcții, care nu funcționează, și există prefectul care este responsabil pe întreg județul – în cazul nostru pe întreaga suprafață a municipiului București – nu funcționează. Este aberant ca un ONG să aibă mai multe procese decât prefectul. El ar trebui să se asigure că autorizațiile de construcție sunt legale, iar el nici măcar la sesizările noastre nu răspundea. (…) În momentul acesta suntem trei oameni care mergem în instanță. Eu, care am învățat asta din mers, și mai sunt două colege care au absolvit dreptul. Oricum, în instanță nu este cum vedem noi în filmele americane. În România, un proces este mult mai scurt, în fiecare ședință se vorbește 3–4 minute. Țineți cont că sunt în jur de 40 de procese în aceeași zi, în aceeași sală.
Decizia de a candida
>Cam asta a fost „Salvați Bucureștiul”. La un moment dat, ne‑am dat seama că nu mai avem un dialog real cu politicienii, că tot ce au promis au încălcat. Din 2008 până la alegerile de anul acesta l‑am mai văzut pe Sorin Oprescu o singură dată, deși noi tot am încercat să luăm legătura cu el crezând inițial că el e independent și că luptă cu sistemul. Între timp, ne‑am dat seama că este și el parte din sistem. Și, deci, una peste alta, acesta a fost sensul candidaturii mele. Pentru că nu poți să influențezi altfel administrația. Și presa a slăbit foarte mult între timp, nu mai pune realmente presiune pe administrație. Nu mai ai circuitul acesta care este normal într‑o societate funcțională: ONG‑ul face scandal, presa reflectă, se pune presiune pe administrație și administrația reacționează. Nu mai există decât justiția care încă funcționează. Cel puțin în partea aceasta de drept administrativ, eu sunt mulțumit de cum funcționează. Și bineînțeles lupta politica directă, opoziția contra puterii. Nemaifiind presa la mijloc, atunci ești obligat să mergi într‑o luptă directă cu ei.