Nicuşor Dan, despre PUZ-urile de sector: Pe o stradă de şapte metri puteai să construieşti P+14, acolo unde vecinii tăi aveau P+1 / Nu am anulat devoltările imobiliare în Capitală

Potrivit edilului general Nicuşor Dan, Planurile Urbanistice zonale (PUZ-urile) a cinci dintre cele şase sectoare ale Capitalei au fost suspendate prin decizie a Consiliului General al Capitalei, pentru o perioadă de un an după care două dintre cinci au fost anulate definitiv de o instanţă de judecată, iar celelalte trei PUZ-uri au fost suspendate tot prin decizie a instanţei. 

„Mie mi-ar fi plăcut ca acest lucru să se întâmple prin instituţiile statului, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul, numai că Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe cel mai important subiect care vizează Bucureştiul, are un an de zile de când nu răspunde la sesizarea noastră de a verifica dacă aceste PUZ-uri sunt legale sau nelegale. Evident că ele sunt nelegale, din moment ce le-a constatat instanţa”, a afirmat Nicuşor Dan în emisiunea Insider Politic difuzată duminică de Prima Tv. 

El a răspuns şi criticilor care susţin că astfel au fost blocate dezvoltările imobiliare din Capitală: „Noi n-am anulat dezvoltarea, oraşul ăsta are un regulament, plan urbanistic general şi oricine poate să construiască în baza lui, aşa cum au construit toţi vecinii lui, dacă vrea să construiască mai mult, trebuie să-şi obţină un PUZ”. 

„Asta era nenorocirea cu PUZ-urile de sector, că pe o stradă de şapte metri puteai să construieşti P+14, acolo unde vecinii tăi aveau P+1. Deci există în momentul de faţă PUG-ul, care e în vigoare, oricine poate să-şi ia autorizaţie de construire şi dacă cumva eşti într-o zonă industrială, poţi să vii la primăria generală şi dacă primăria generală consideră util, poate să-ţi dea un plan urbanistic zonal prin care să construieşti locuinţe sau ce vrei tu să construieşti”, a adăugat Nicuşor Dan.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed