Nicușor Dan explică cum va desființa companiile municipale înființate de Firea

„Am promis și vom desființa companiile municipale înființate de Gabriela Firea, care au dus la o risipă incredibilă de bani publici. Procesul de desființare are mai multe etape”, anunță Nicușor Dan.

 

Românii se pot programa online pentru vaccinare. Siteul este funcțional

 

Conform acestuia, în ultima ședință de Consiliu General a fost schimbată componența adunărilor generale ale companiilor. La începutul anului, noile adunări generale vor numi noile consilii de administrație, iar noile consilii de administrație, noii manageri. Consiliul General a numit, de asemenea, o comisie specială pentru desființarea companiilor.

 

Platforma pentru raportarea reacțiilor adverse după vaccinarea anti-COVID, funcțională

 

„Am început să întrerupem contractele de servicii prestate de companii către primărie și să le înlocuim cu contracte prin achiziții publice, astfel încât serviciile să nu fie afectate. Pentru companiile care au delegat serviciul public (de exemplu, compania de dezinsecție) procesul de trecere de la companie la operatori privați va fi însoțit de o hotărâre a Consiliului General de încetare a delegării, afirmă Nicușor Dan.

 

Astfel, rămase fără contractele cu primăria, majoritatea companiilor va rămâne fără activitate și acestea vor fi lichidate, municipalitatea preluând activele.

 

„Există câteva nuclee care funcționează profitabil, independent de contractele cu primăria (de exemplu, echipa care face proiecte pentru autorizarea ISU), acestea vor fi menținute ca atare. Parte din angajații companiilor vor fi transferați către administrațiile publice care vor prelua serviciul (de exemplu, operatorii serviciului de parcare, managementul traficului, paznici, etc.). Fără să mai treacă prin companii, prețul serviciului se va diminua considerabil. Comisia specială a Consiliului General va evalua funcționarea fiecărui colectiv și va propune Consiliului General relocarea angajaților”, susține Dan.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed