Ninsori, ploi şi vânt vineri, în cea mai mare parte a ţării

0

Potrivit ANM, în intervalul menţionat va ninge în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, precum şi în nordul Moldovei. La munte ninsoarea va fi temporar viscolită, iar în masivele Făgăraş, Bucegi şi în zona Carpaţilor de Curbură, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

 

În Muntenia, Dobrogea şi jumătatea sudică a Moldovei precipitaţiile vor fi predominant sub forma de ploaie, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 litri/metru pătrat, iar vântul se va intensifica atingând viteze de 50 – 55 km/h şi temporar, pe litoral, peste 70 km/h.