Nissan Motor îşi presează partenerul Renault să-şi reducă participaţia la producătorul auto japonez

Grupul francez Renault deţine o participaţie de aproximativ 43% la Nissan, în timp ce firma japoneză deţine 15% din acţiunile principalulului său acţionar, dar fără drept de vot.

În iunie, Nissan a dezvăluit pentru prima dată câteva detalii ale pactului său de alianţă cu principalul său acţionar Renault, care îl împiedică pe acesta din urmă să-şi majoreze unilateral pachetul de participaţii la peste 44,4%.

Discuţiile lor acoperă întrebarea dacă Nissan se va alătura noii unităţi a Renault care este înfiinţată pentru a reuni activele vehiculelor sale electrice (EV), iar în schimb aliatul său francez să îşi reducă participaţia la Nissan, potrivit publicaţiei.

Directorul de operaţiuni al Nissan, Ashwani Gupta, s-a numărat printre directorii companiei care au vizitat Franţa luna trecută şi au discutat dacă producătorul auto japonez va investi în noua afacere de vehicule electrice a Renault, a adăugat ziarul.

Renault continuă cu planurile de a-şi separa afacerile de vehicule electrice de cele pentru motoare cu ardere internă, în încercarea de a ajunge din urmă rivali precum Tesla şi Volkswagen, în cursa către producerea de vehicule mai puţin poluante.

Grupul francez ar urma să dezvăluie un plan detaliat pentru noua entitate pentru vehicule electrice în această toamnă.

Renault a refuzat să comenteze articolul, în timp ce Nissan nu a răspuns imediat solicitării Reuters de comentarii în afara orelor normale de lucru.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed