Niţă: România vrea să fie o piaţă regională a energiei

 

“Noi dorim să devenim o piaţă de referinţă, regională în această zonă a Europei, din punctul de vedere al vânzării şi cumpărării de energie şi suntem interesaţi în investiţii majore în domeniul energiei. Toţi cei care doresc să investească în energie vor avea tot sprijinul necesar din partea Guvernului. Partea din Ministerul Economiei care se ocupă de energie are această responsabilitate de a atrage cât mai multe fonduri în direcţia retehnologizării producţiei de energie electrică pentru a putea avea un preţ competitiv şi pentru a reuşi ca România să fie un jucător principal în această parte a Europei”, a declarat Niţă, marţi, la Cluj-Napoca, la inaugurarea unui centru de servicii al E.On.

 

 

Supracapacităţi de energie regenerabilă

 

 

În ceea ce priveşte energia regenerabilă – cea eoliană şi alte tipuri – Constantin Niţă a afirmat că în România există aproape 2.000 de MW care intră în sistemul energetic naţional şi mai sunt proiecte de 21.000 de MW.

„Suntem într-o inflaţie de proiecte şi, probabil, că sistemul aşa cum este acum nu va putea susţine o asemenea infuzie de energie, dacă nu realizăm şi alte capacităţi de transport. Sunt foarte multe proiecte, având în vedere faptul că România este singura ţară din UE care oferă cele mai multe facilităţi în certificatele verzi”, a spus ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

 

 

Probleme pentru exporturile de energie

 

 

Niţă a afirmat că pentru a deveni un exportator viabil de energie pe piaţa internaţională, România trebuie să aibă reţele de interconectare, capitol la care ţara noastră nu stă foarte bine.

“Avem o asemenea problemă şi una legată de eficienţa cu care producem energia. În momentul liberalizării preţului la energie în această vară, vom vedea exact care producător poate să se menţină pe piaţă şi care nu, pentru că sunt unele complexe energetice care produc la un preţ de piaţă şi altele care produc la un preţ cu 40-50 la sută mai mult. Acest lucru se va regla”, a afirmat Niţă.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed