Niţă: Steagul secuiesc nu ar trebui arborat pe instituţii publice, nu este un simbol naţional

0

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a fost întrebat, vineri, la Sfântu Gheorghe, de jurnalişti, dacă l-a deranjat prezenţa steagului secuiesc pe sediul Primăriei municipiului, el spunând că nu l-a observat când a intrat în instituţie – unde a mers pentru a semna un contract pentru un proiect cu autorităţile locale – deoarece s-a grăbit.

„Nu am observat (steagul secuiesc – n.r.) pentru că m-am grăbit. (…) În primul rând trebuie să fie steagul României, deci, ca orice instituţie publică, trebuie să aibă steagul României. Dacă legea privind arborarea însemnelor este respectată, nu am nicio problemă legat de acest lucru. Însemnele de stat întotdeauna trebuie respectate”, a spus vicepreşedintele PSD.

Niţă a menţionat în acest context că, în opinia sa, nu există un Ţinut Secuiesc ca unitate administrativ-teritorială.

„După opinia mea, nu există un Ţinut Secuiesc ca unitate administrativ-teritorială, iar probabil colegii maghiari cred că este o regiune istorică. Ea este tratată într-un asemenea mod. Steagul secuiesc nu este un steag care reprezintă un simbol naţional al statului român, deci, ca părere personală, nu cred că ar trebui arborat, dar aici lucrurile probabil că ne despart de UDMR”, a spus el.

La rândul său, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a afirmat că simbolurile şi identităţile locale şi cele regionale nu sunt împotriva intereselor statului român.

„Cred că suntem cu toţii de acord că, atât timp cât respectăm legislaţia şi simbolurile naţionale, paralel simbolurile şi identităţile locale şi cele regionale, care există peste tot în România, nu sunt împotriva intereselor statului român. Şi în Braşov există steagul oraşului Braşov, al judeţului Braşov, la fel cum la noi există steagul oraşului Sfântu Gheorghe şi al judeţului Covasna. Nu cred că este vreo problemă, iar steagul secuiesc este steagul unei comunităţi şi nu este împotriva identităţii statului român sau împotriva intereselor statului. Dimpotrivă, cu cât ne simţim noi mai bine ca şi cetăţeni români de naţionalitate maghiară în această ţară, cu atât este mai bine pentru toată lumea”, a spus Antal.