Noi avertizări în legătură cu un atac informatic ce va provoca haos în lume

Un sabotaj al infrastructurii vitale „este genul de lucru care ar putea să vă împiedice să închideţi ochii noaptea”, le-a spus Bertholee sutelor de experţi şi reprezentanţi oficiali reuniţi în cadrul unei conferinţe pentru securitate informatică de la Haga.

 

Acest avertisment intervine în condiţiile în care un atac informatic fără precedent s-a soldat cu peste 200.000 de victime, în cel puţin 150 de ţări, începând de vineri. În prezent, situaţia pare să fie sub control.

 

Ameninţările cu atacuri informatice „nu sunt imaginare, sunt peste tot în jurul nostru”, a declarat directorul serviciilor secrete olandeze (AIVD), la forumul de două zile organizat de Guvernul olandez.

 

„Din punctul meu de vedere, am putea fi mult mai aproape de un act grav de sabotaj informatic decât cred multe persoane”, a avertizat el.

 

Bertholee a amintit cum computerele celei mai mari companii petroliere din Arabia Saudită au fost victime ale unui atac scurt, în 2012, sau cum, trei ani mai târziu, companiile de electricitate ucrainene au fost victime ale hackerilor, care au provocat o pană de curent de mai multe ore.

 

Infrastructurile din lumea întreagă sunt interconectate, ceea ce prezintă avantaje mari, dar şi „vulnerabilităţi”, a subliniat el.

 

„Imaginaţi-vă ce s-ar putea întâmpla, dacă tot sistemul bancar ar fi sabotat pe parcursul unei zile, a două zile sau al unei săptămâni”, a adăugat Bertholee. „Sau dacă ar fi o pană în reţeaua noastră de transport. Sau dacă s-ar confrunta controlorii de trafic aerian cu atacuri informatice în timp ce dau instrucţiuni zborurilor. Consecinţele ar fi catastrofale”, a avertizat el.

 

Din punctul de vedere al oficialului, „sabotarea unuia dintre aceste sectoare ar putea avea repercusiuni publice importante, provocând probleme, haos şi dezordine”.

 

Astfel, statele trebuie să fie pregătite să facă faţă ameninţărilor viitoare din domeniul digital, iar Guvernele şi sectorul privat trebuie să colaboreze, a insistat el.

 

Specialişti în securitate informatică au avertizat că noi atacuri sunt posibile şi cred că au descoperit o posibilă legătură între Coreea de Nord şi atacul ransomware nerevendicat.

 

Potrivit Europol, numărul de IP-uri infectate a scăzut la 165.000 marţi dimineaţă, faţă de 226.800 duminică.

 

Sursa: News.ro

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed