Noul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi ales după 40 de zile. Sunt vehiculate numele a doi episcopi

„A vorbi în această perioadă de 40 de zile de doliu despre alegerea noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei aş putea spune că este un sacrilegiu, este ca atunci când îţi moare tatăl sau mama şi niciodată nu te gândeşti cu cine ai putea să-i înlocuieşti. Până la pomenirea de 40 de zile nici nu ne putem gândi la acest lucru, ci doar la momentul potrivit, aşa cum a precizat şi locţiitorul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Preafericitul Părinte Daniel, veţi afla toate detaliile necesare”, a declarat preotul Adrian Ionescu, consilier media al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

 

Potrivit unor surse din mediul bisericesc, pentru funcţia de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei sunt vehiculate deja numele episcopilor vicari Ciprian Câmpineanul şi Varsanufie Prahoveanul.

 

Conform surselor citate, cele mai mari şanse le are Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal care are legături strânse cu Buzăul, el fiind absolvent al Seminarului Teologic din Buzău ca şef de promoţie.

 

Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul s-a călugărit la începutul anilor ’90, a slujit ca diacon în trei biserici din Grecia şi are studii doctorale absolvite în Italia, din 2002 fiind episcop vicar patriarhal.

 

Varsanufie Prahoveanul este episcop vicar în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, având o bogată activitate pedagogică religioasă. El a condus stăreţia Mănăstirii Radu Vodă, apoi a fost ridicat în rang.

 

Statutul Bisericii Ortodoxe Române spune că un nou arhiepiscop se alege din rândul episcopilor sau arhimandriţilor care au vârsta de cel puţin 35 de ani, sunt doctori sau licenţiaţi în teologie şi s-au distins prin dragoste faţă de Dumnezeu. Un alt criteriu spune că nu poate fi ales arhiepiscop un stareţ sau un episcop care a stat mai puţin de şapte ani în ultima eparhie pe care a păstorit-o. După ce perioada de doliu va trece, Adunarea eparhială a Buzăului şi Vrancei, formată din decani şi directori ai instituţiilor, se va întruni pentru stabilirea a doi candidaţi eligibili. Numele vor fi transmise Sinodului metropolitan care îşi va da sau nu acordul ori va formula la rându-i o propunere. Şi Sfântul Sinod are dreptul de a face propuneri, iar în final alegerea se va face prin vot secret. Alegerea se face cu 50 la sută plus unu din voturi.

 

IPS Epifanie Norocel a încetat din viaţă în 7 ianuarie, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi din oraşul vrâncean Panciu. Arhipiescopul Epifanie suferea de afecţiuni cardiace de mai multă vreme şi se afla sub tratament de specialitate, iar cauza decesului a fost embolia pulmonară.

 

IPS Epifanie Norocel a fost înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, la funeralii participând aproximativ două mii de credincioşi, dar şi peste şapte sute de preoţi, monahi, înalţi prelaţi din toată ţara, precum şi politicieni şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Buzău şi Vrancea.

 

Arhiepiscopul Epifanie Norocel împlinise 80 de ani la jumătatea lunii decembrie 2012.

 

La 25 aprilie 1982 a fost ales Episcop al Buzăului, fiind instalat în 4 iulie 1982, unde a păstorit până la momentul decesului.

 

Atribuţiile lui Epifanie Norocel au fost preluate de Patriarhul Daniel.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed