Italia este ”deosebit de vulnerabilă la intensificarea crizei”, din cauza datoriei sale colosale şi a creşterii sale economice slabe, a subliniat agenţia într-un comunicat.
Dar guvernul Monti are deschisă în faţa sa ”o fereastră de oportunitate pentru a crea o surpriză pozitivă care, dacă este susţinut printr-o acţiune politică europeană cuprinzând o intervenţie a BCE, poate sparge dinamica pieţei şi poate face ca dobânzile să revină la un nivel mai sustenabil”, scrie Fitch.
Potrivit agenţiei de rating, guvernul poate dovedi că este ”credibil, adoptând reforme structurale bugetare şi economice”, şi că are ”potenţial” pentru a dura până la încheierea actualei legislaturi, în 2013.
Primul test al guvernului Monti va fi asigurarea unui ”larg sprijin parlamentar şi popular” pentru adoptarea reformelor. Dar sarcina sa a devenit totuşi mai dificilă din cauză că Italia ”ar trebui deja să fie în recesiune” şi din cauza încetinirii activităţii în zona euro, avertizează Fitch.
Mario Monti a promis joi în faţa Senatului restabilirea ”credibilităţii” Italiei cu un program care implică măsuri de austeritate şi relansarea creşterii economice.
Italia este sub presiunea pieţelor şi dobânzile sale pe zece ani evoluează în prezent în jurul cifrei de 7 %, un nivel considerat greu sustenabil pe termen lung, din cauza datoriei sale colosale de 1.900 miliarde de euro /circa 120 % din PIB/.
La începutul lunii octombrie, Fitch a retrogradat Italia de la ”AA-” la ”A+”, notă însoţită de o perspectivă ”negativă”, ceea ce arată că agenţia ar putea să o scadă din nou pe termen mediu.










