Noul Range Rover Sport, prezentat la New York

0

Versiunea mai dinamică a lui Range Rover, este sensibil mai mare decat generaţia anterioară, dar cu până la 420 kg mai uşoară, graţie caroseriei din aluminiu. Range Rover Sport a crescut cu 62 mm în lungime şi cu 55 mm în lăţime, iar ampatamentul este cu 178 mm mai lung, ceea ce înseamnă mai mult spaţiu pentru pasageri.

 

Designul preia elemente agresive de la Evoque, noul model plasându-se între acesta şi versiunea „familistă” atât din punct de vedere al dimensiunilor cât şi al imaginii.

 

Pentru propulsie există două opţiuni pe benzină (V6 turbo de 3 litrişi 340 CP şi un V8 de 5 litri şi 510 CP) şi două pe motorină, ambele V6 de 3 litri dar cu puteri diferite (258 CP sau 292 CP).  În viitor va apărea şi un V8 diesel de 4,4 litri şi 339 CP.

 

În 2014 va veni şi versiunea cu propulsie hibridă.

 

Generaţia precedenă a apărut în 2005 şi este una dintre cele mai vândute maşini de lux britanice, cu peste 380.000 de unităţi vândute.