Noul şef ANAF a explicat de ce a picat examenul oral la Antifraudă

0

„În perioada 2014-2016, am susţinut mai multe sesiuni de recrutare pentru funcţia de inspector Antifraudă. De fiecare dată, la proba scrisă am fost printre primele poziţii, ocupând chiar prima şi a doua poziţie, dar totodată la proba orală mi s-a transmis că nu mă încadram în «profilul» cerut de Direcţia Antifraudă”, a spus noul şef al ANAF pentru profit.ro.

 

Premierul Viorica Dăncilă a semnat, joi, decizia de numire a lichidatorului judiciar Mihaela Triculescu, economist cu peste 19 ani de experienţă în mediul privat, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.