Novăcescu, drept la replică: Nu am fost bodyguard-ul lui Nicu Gheară, nu am legături cu lumea interlopă

0

„Am văzut cu surprindere o explozie mediatică în presa de ieri în care numele meu este menţionat în context negativ, nefavorabil şi totalmente neadevărat. O ştire neverificată a fost preluată de toate ziarele, televiziunile şi site-urile din România. Am fost implicat pe nedrept într-un scandal care mă depăşeşte”, a transmis Mihai Novăcescu.

 

 

El a precizat că a fost angajat la Serviciul de Protecţie şi Pază prin transfer de la CSFC Dinamo Bucureşti și că și-a îndeplinit datoria la SPP, drept pentru care a activat în Sudan ca reprezentant al instituţiei într-o misiune a Naţiunilor Unite, selecţia fiind făcută de reprezentanţii ONU.

 

„Cunoştinţele mele în domeniul securităţii au făcut ca multe persoane să îmi ceară sfatul în acest domeniu. Încrederea pe care mi-au acordat-o este rezultatul unui istoric profesional la care privesc retrospectiv cu mândrie”, a adăugat Novăcescu.

 

 

El a respins ferm acuzaţiile apărute în presă cu privire la faptul că ar fi fost garda de corp a lui Nicu Gheară.

 

„Informaţia neadevărată cu privire la faptul că aş fi fost gardă de corp pentru Nicu Gheară a fost preluată dintr-un articol apărut în 2005 pe fondul unui alt scandal politic. La acel moment, nu am depus eforturile necesare pentru a nega acest lucru, deoarece am considerat că cei care mă cunosc nu iau în seamă astfel de ştiri. De altfel, articolul prezenta şi un punct de vedere al SPP care mă exonera de orice acuzaţii. Nu am fost bodyguardul lui Nicu Gheară, nu am legături cu lumea interlopă şi nu vreau să fie folosit numele meu în niciun scandal”, a spus Novăcescu.

 

Potrivit lui Novăcescu, o dovadă că informaţiile apărute în mass-media nu reflectă realitatea este reprezentată de fotografiile publicate, în care nu apare el.