Numirea surpriză a lui Ponta: Cristian Botan

0

Pentru început, site-ul publicjob.ro va fi preluat de către Guvern ca pagină oficială de anunţuri privind posturile publice. „Ulterior, vom veni cu o dezvoltare interesantă şi pe zona legislativă. Iar Cristian Botan, tânărul despre care v-am vorbit, va face parte din echipa care va avea această misiune”, scrie premierul pe blog.

 

Cristian Botan are 25 de ani şi este doctorand în Ştiinţe Administrative al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

 

Tânărul Cristian Botan a precizat că se va ocupa de creşterea transparenţei în angajările din sistemul public.

 

„Mă aflu printr-o conjunctură a sorţii în faţa dumneavoastră. La începutul lunii octombrie, i-am transmis premierului o scrisoare deschisă prin care am încercat să atrag atenţia asupra unor probleme larg cunoscute în societatea românească referitoare la recrutarea şi promovarea în funcţiile publice. Iarăşi, printr-o conjunctură fericită, scrisoarea a ajuns în mâinile primului-ministru, care, am aflat ulterior, a simpatizat cu problemele pe care le-am semnalat şi a manifestat dorinţa de a încerca împreună să găsim o soluţie mai viabilă, în sensul în care în administraţia publică centrală şi locală din România vom reuşi într-un viitor, sperăm noi cât mai apropiat, să recrutăm persoane competente şi care nu ajung în posturile lor în funcţie de gradele de rudenie sau afacerile anterioare”, a afirmat Cristian Botan.

Potrivit lui Botan, primul aspect discutat cu premierul a vizat instituţionalizarea site-ului deja creat, urmând ca instituţiile să fie obligate să publice posturile disponibile pe platforma respectivă.

„Ne limităm în clipa de faţă la instituţii din administraţia publică centrală şi locală. Sperăm ca într-un viitor foarte apropiat publicjob.ro – sau cum se va numi el sub forma patronată de guvern – să includă toate funcţiile bugetate din fondurile centrale sau locale, în sensul să putem centraliza într-un singur loc pe internet şi anunţurile de posturi vacante în educaţie, în armată şi în structurile Ministerului Administraţiei”, a spus Botan.

Întrebat dacă nu se teme că se implică într-un proiect fără finalitate pe termen mediu, având în vedere apropierea alegerilor parlamentare, implicit formarea unui noi Guvern, Botan a răspuns că proiecte ca al său funcţionează în multe democraţii consolidate, indiferent de conjunctura politică.

Cristian Botan a afirmat că i-a propus primului-ministru Victor Ponta modificarea sistemului de recrutare a angajaţilor din sistemul public, în sensul unei mai bune verificări a competenţelor, aspect care urmează să antreneze şi schimbări legislative.

„I-am propus premierului să mergem pe sistemul de recrutare de la Uniunea Europeană, nu să le cerem candidaţilor să ne ureze douăzeci de legi, ci să vedem competenţele, aşa cum fac cei de la UE. Vor fi schimbări de legislaţie, cu siguranţă, pentru că altfel nu putem să punem în aplicare ceea ce ne-am propus. Rămâne de văzut, şi în funcţie de calendarul politic, când vom reuşi să implementăm schimbările respective”, a afirmat Cristian Botan, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.

Întrebat dacă nu se teme că se lanseze într-un proiect fără finalitate înainte de parlamentarele din 9 decembrie, el a arătat că transparenţa angajărilor la stat constituie o necesitate stringentă şi şi-a exprimat îndoiala că vreunul dintre liderii politici va contesta proiectul său.

„Proiectul pe care l-am lansat în cursul anului acesta este unul care funcţionează în alte democraţii consolidate, indiferent de conjunctura politică. Mă îndoiesc că va fi un lider de anvergură în mod public care să declare că nu este corect să transparentizăm recrutarea în administraţia publică. Este de largă cunoştinţă faptul că avem o problemă în acest sens şi de aceasta şi performanţele pe care le înregistrează administraţia per total sunt reflectate de persoanele care ocupă funcţiile şi care iau deciziile. În clipa în care ai persoane competente care gestionează banul public, poţi să te aştepţi la rezultate foarte bune. În clipa în care ajungi prin conjunctura unei relaţii de rudenie în funcţia respectivă se presupune că nu eşti tocmai cea mai potrivită persoană”, a adăugat Botan.