Nota de plată pentru cele patru bănci salvate nu depăşeşte 3,6 mld. euro, o sumă modestă în comparaţie cu activele marilor bănci. Însă sănatatea lor financiară a fost distrusă de creditele toxice acumulate în patru ani de criză economică.
Pentru Roma, problema era că aceste instituţii sunt două case de economii – Ferrare şi Chieti – şi două bănci locale – Etrurie şi Marches. Aceste instituţii gestionau economiile multora dintre cetăţenii regiunilor respective. Or, pe 1 ianuarie intră în vigoare directiva europeană de rezoluţie bancară. Potrivit acesteia, deponenţii pot fi puşi la plată în caz de criză bancară. Directiva face parte din principiile noii uniuni bancare europene care caută, înainte de toate, să protejeze banii contribuabililor, dar în detrimentul deponentţilor.
Pentru guvernul italian, pedepsirea financiară a deponenţilor ar fi fost o catastrofă politică. Pentru a evita aceasta, guvernul condus de premierul Matteo Renzi a ales o acţiune de salvare directă care pune o parte din povara plăţii în spatele acţionarilor şi creditorilor acestor bănci şi case de economii. Pariul s-a dovedit dezastruos.