O afacere care a rezistat celui de-al Doilea Război Mondial a fost doborâtă de factura la energie

0

Fistic, alune, fructe de pădure. Aromele s-au schimbat în ultimii zeci de ani la gelateria lui Gianandrea Pipolo, care conduce o afacere de familie înființată acum 93 de ani. Proprietarul se teme însă că, deși afacerea a rezistat atât de mult timp, făcând față chiar și provocărilor celui de-al Doilea Război Mondial, factura uriașă la energie îl va forța să închidă.

Alături de lista cu delicioasa ofertă din magazinul pe care îl conduce, el a afișat factura la energie – 4.483,45 de euro în luna august 2021, ajungând la 15.539,18 euro pe an, scrie BBC. Deasupra facturii a scris: „Io Non Voto”. („Eu nu votez”), cu referire la alegerile din 25 septembrie, care vor avea loc în Italia. Gianandrea Pipolo consideră că politicienii trebuie să se concentreze mai mult pe situația de urgență și pe costul vieții din Italia.

„Ne mai putem descurca încă două-trei luni, dar după aceea, nu vom mai putea plăti facturile – pentru că este nesustenabil”, spune el. 

„Va trebui să închidem. Mi se frânge inima – mai ales după problemele provocate de pandemie. Bunicul meu a deschis acest local în 1929. Am supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial și tuturor situațiilor de după, dar acum, posibilitatea de a închide din cauza crizei din energie doare foarte mult”, a adăugat Pipolo.

Sancțiunile împotriva Rusiei au forțat Gazprom să restricționeze aprovizionarea către conductele europene, inclusiv în Tarvisio. Înainte ca Rusia să declanșeze invazia în Ucraina, Italia era al doilea cel mai mare importator al UE. Acum, importul a scăzut la aproximativ 18%, deoarece Europa renunță la dependența de Moscova.

Sancțiunile Occidentului împotriva Kremlinului au determinat Gazprom să restricționeze aprovizionarea prin conductele europene, inclusiv în Tarvisio. Scăderile drastice ale gazului rusesc au crescut prețurile în întreaga lume, iar criza costului vieții se află acum în centrul viitoarelor alegeri din Italia. Guvernul italian încearcă să diversifice sursele de aprovizionare, nu numai prin conducte, ci și prin stațiile de alimentare cu gaz natural lichefiat (GNL).

În urma contractelor recente, Algeria a devenit acum cel mai mare furnizor de gaz al Italiei, înlocuind Rusia. Italia caută și alte surse de gaz, dar este dificil să se prezică dacă va avea sau nu cantitatea suficientă. Italia se pregătește pentru o iarnă grea, în prezent având rezerve de gaz de peste 80%. Pe măsură ce prețurile cresc, cresc și temerile că dorința publicului de a sprijini Ucraina se va reduce, fapt pe care mizează și președintele rus. Potrivit ultimelor sondaje, majoritatea italienilor se opun trimiterii de arme în Ucraina, iar țara are legături profunde și istorice cu Rusia, care au contribuit la producerea unui tablou în care Italia este uneori descrisă ca o verigă slabă în frontul pro-ucrainean al Occidentului.

Mario Draghi, al cărui guvern a căzut în iulie, a fost un pilon cheie al sprijinului pentru Kiev – dar unii cred că un nou guvern de dreapta ar putea schimba tactica. Pentru alegerile din 25 septembrie, favorită potrivit sondajelor este lidera extremei drepte Giorgia Meloni, care a promis să apere interesele ţării sale în faţa Uniunii Europene (UE). Partenerii ei de coaliție Matteo Salvini și Silvio Berlusconi au legături personale strânse cu Vladimir Putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.