O întreagă industrie riscă să DISPARĂ. Oamenii își închid afacerile

România este în alertă din cauza epidemiei de pestă porcină africană. Statul încearcă să gestioneze și să prevină apariția de noi focare. La ora actuală sunt în evoluție 440 de focare în șapte județe din țară. Dincolo de datele oficiale, dezastrul descris de fermieri arată efectele epidemiei: „Nu se salvează nimic,se ucide tot”, spune un fermier decis să renunţe la afacere.

„Noi acţionăm cu toată forţa, cu toate structurile statului, avem sprijin din partea armatei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră. Veghem în continuare să nu apară noi focare. Avem expusă toată frontiera de nord şi de vest, deşi boala a penetrat prin extremităţi în nord-vest şi sud-est, avem frontieră cu Republica Moldova cu Ucraina. Suntem în permanentă stare de alertă atât pe plan intern pentru a gestiona evoluţia epidemiologică cât şi la frontiere, pentru a preveni apariţia de noi focare. Boala este cât se poate de agresivă, iar la noi a intrat mai târziu faţă de alte ţări de pe coridorul nordic”, a spus Gereonimo Brănescu, preşedintele ANSVSA.

Acesta a precizat că în momentul de faţă sunt în diferite faze de evoluţie 440 de focare confirmate, din care 438 se află în gospodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale din judeţul Tulcea, în prima exploataţie urmând să se finalizeze sacrificarea a 45.000 de porci.

 

Pesta porcină africană, boala care acum face prăpăd în fermele din România, a ajuns pentru prima dată în Georgia, unde, dintr-o eroare umană, a fost transmisă la animale.

 

Directoarea Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, Stanca Tudor, a declarat pentru DCNews că totul a pornit de la o persoană care a hrănit porcii cu resturi alimentare de pe un vapor. „Pesta porcină africană este o boală gravă care a venit din sudul Africii, a intrat prin Georgia de la niște vapoare de la care resturile de mâncare au fost folosite pentru hrana porcilor și de acolo a plecat. Din cauza asta se spune să nu dai resturi alimentare la porci. Este interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare”, a declarat directoarea APCPR.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed