O primarie a platit pentru un serviciu de 4 ori mai mult decat i s-a cerut!

0

Potrivit raportului Curții de Conturi pe 2013, dat recent publicității, Primăria Galați a achitat în mod nejustificat peste 1,5 milioane de lei pentru servicii juridice de 4 ori mai scumpe decât se convenise inițial cu un cabinet de avocatură:

„Primăria a angajat suplimentar, în mod nejustificat, servicii de asistenţă juridică în valoare de 1.510.320 de lei, inclusiv TVA, potrivit Acordului-cadru nr. 122.714/4.10.2013 privind achiziţionarea serviciilor de reprezentare juridică, încheiat cu 
3 case de avocatură (Societatea Civilă de Avocaţi (SCA) Daghie & Asociaţii, SCA Oancea, Damian & Asociaţii şi SCA Cosma & Asociaţii) ca urmare a faptului că, pentru un număr de 406 contracte de asistenţă juridică încheiate cu SCA Daghie & Asociaţii, reprezentând dosare (cauze), au fost renegociate tarifele la nivelul de 4.000 lei/dosar, la care se adaugă TVA, deşi acestea fuseseră contractate ante­rior datei de 4.10.2013 la tariful de 1.000 de lei/dosar, la care se adaugă TVA, iar primăria achitase suma de 199.640 de lei aferentă unui număr de 161 de contracte încheiate“, se spune în raportul Curții de Conturi.

În septembrie 2012, primarul Marius Stan anunțase că în locul juriștilor primăriei, care pierdeau procese la care de multe ori nici nu se prezentau, va recurge la serviciile unor case de avocatură. În acest context, a avut loc încheierea contractelor cu SCA Daghie & Asociaţii la suma de 1.000 lei/dosar. În vara lui 2013, Primăria Galați a organizat o licitație la care s-au mai prezentat două cabinete de avocatură.

În urma selecţiei ofertelor, contractul-cadru nr. 122.714/4.10.2013, pentru „servicii de reprezentare juridică“, a fost încheiat de primărie cu trei case de avocatură: SCA Cosma & Asociaţii, SCA Oancea, Damian & Asociaţii şi SCA Daghie & Asociaţii. Valoarea contractului-cadru era de 6.400.000 lei fără TVA, cu TVA inclusă, valoarea ajungând la 7.936.000 lei, adică aproximativ 1,8 milioane euro. Pentru reprezentarea primăriei într-un proces, fiecare SCA încasa o anumită sumă, de până la 4.000 – 4.500 lei.

În acest context au fost renegociate cele 406 de contracte deja încheiate cu SCA Daghie & Asociaţii. Curtea de Conturi a cerut Primăriei Galați „extinderea verificărilor asupra modului de angajare şi de plată a serviciilor juridice contractate şi ca urmare, stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din plata necuvenită a serviciilor de asistenţă juridică prestate de toate casele de avocatură cu care sunt încheiate contracte, inclusiv a majorărilor de întârziere aplicabile pentru veniturile bugetare şi luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia“.