AcasăExterneO rachetă rusească scăpată de sub control se îndreaptă spre Terra

O rachetă rusească scăpată de sub control se îndreaptă spre Terra

Experți în domeniul spațial au depistat o rachetă rusească care se îndreaptă, necontrolat, spre atmosfera Pământului, întâlnirea rachetei cu atmosfera planetei urmând să aibă loc în următoarele 24 de ore, transmite miercuri seară CNN.

Racheta a fost lansată pe 27 decembrie 2021 din nord-vestul Rusiei, într-un test de verificare a unei noi tehnologii, scrie agenția rusă de stat Tass.

„Putem spune că în următoarele 24 de ore (racheta) va cădea, dar unde va cădea, nimeni nu poate spune, pentru că în următoarele ore (racheta) va efectua mai multe mișcări de revoluție în jurul globului”, a declarat pentru CNN un director din Agenția Spațială Europeană, Holger Krag.

Racheta călătorește cu o viteză de 7,5 km pe secundă și cântârește aproximativ 4 tone, fără combustibil.

De obicei, deșeurile spațiale ard atunci când intră în contact cu atmosfera planetei, însă este posibil ca obiectele cu dimensiuni mari să provoace pagube dacă aterizează în regiuni locuite.

Deși este improbabil să rănească pe cineva, „riscul este real și nu poate fi ingnorat”, a declarat responsabilul Agenției Spațiale Europene.

În 2021, o rachetă lansată de chinezi a scăpat de sub control și a aterizat în Oceanul Indian.

Între 100 și 200 de tone de ‘gunoi spațial’ intră în atmosfera planetei, necontrolat, în fiecare an. O singură persoană a fost lovită de un asemenea corp, o femeie din Texas, în 1997. Lottie Williams a supraviețuit.

Ultimele Articole